Urmărește emisiunea live


Societatea civilă solicită Guvernului României finanțare pentru bursele elevilor

Elevi in clasa
Elevi in clasa

Reprezentanți ai societății civile au transmis o scrisoarea deschisă Guvernului României în vederea realizării Hotărârii de Guvern privind aprobarea cuantumului minim pentru bursele elevilor.

Consiliul Național al Elevilor, structura de reprezentare a tuturor elevilor din România, alături de organizațiile: Uniunea Liceenilor Maghiari din România (MAKOSZ), Salvați Copiii, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Consiliul Tineretului din România (CTR), Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC), Consiliul Tinerilor Instituționalizați (CTI), Federația organizațiilor neguvernamentale pentru Copil (FONPC), World Vision Romania, Asociația Studenților Romi din București Terni Godi, Funky Citizens, Declic România, solicită, în scrisoarea deschisă adresată Guvernului României, aprobarea unei Hotărâri de Guvern care să reglementeze cuantumul minim de acordare a burselor, precum și includerea finanțării corespunzătoare pentru îndeplinirea acestui deziderat în bugetul de stat proiectat pentru anul 2020.

Conform documentului primit la redacție, reprezentanții societății civile cred ”cu tărie că această Hotărâre de Guvern este importantă în vederea garantării echității în sistemul de acordare a burselor în România, legea impunând această datorie a guvernanților, prin prevederile Legii nr. 38/2019.

Demersurile Consiliului Național al Elevilor s-au orientat către superficialitatea cu care sunt tratate bursele școlare de către autorități încă de la începutul anului 2017. Ce se presupunea a fi o intervenție simplă în sensul reglementării nu doar a obligativității, dar și a unei sume minime pentru acordarea burselor, s-a dovedit a fi o luptă împotriva persoanelor aflate la cârma sistemului educațional.”

Educația, prioritate națională

Conform Legii Educației Naționale, educația este o prioritate națională care urmărește dezvoltarea liberă și armonioasă a individului, dar și încurajarea participării active în societate și asigurarea incluziunii sociale și pe piața muncii, se mai spune în document. ”Cu toate acestea, elevii înfruntă zilnic probleme cauzate de lipsa echității din sistem. Echitatea în educaţie a fost de-a lungul timpului definită de mai multe organizaţii din domeniu în moduri diferite. De exemplu, din perspectiva Convenţiei cu privire la drepturile copilului, echitatea poate fi definită ca fiind “dreptul tuturor copiilor de a se dezvolta şi de a-şi atinge întregul potenţial, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altă opinie, de naţionalitate, apartenenţă etnică sau originea socială, de situaţia materială, incapacitatea fizică, de statutul la naştere sau de statutul dobândit al copilului ori al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai acestuia.”

Totuși, toate organizațiile care activează în acest domeniu sunt de acord cu faptul că un sistem educaţional echitabil este de dorit, deoarece echitatea urmăreşte redistribuirea resurselor şi a serviciilor astfel încât persoanele care au mai puţin să primească mai mult pentru a putea fi reduse decalajele. Există studii care ilustrează faptul că economiile care investesc în capitalul uman reușesc să inoveze și să absoarbă inovația într-un ritm mult mai accelerat decât economiile care nu o fac, ceea ce face ca aceste economii să crească tot mai mult pe termen mediu și lung. Pornind de la premisa că sprijinirea dezvoltării sistemului educațional, astfel încât acesta să răspundă cerințelor de actualitate, dar și să permită incluziunea a unui procent cât mai ridicat de copii în vederea atingerii dezideratului unei societăți prospere, ar trebui să constituie o prioritate pentru Parlamentul României, dorim să punctăm o serie de aspecte îngrijorătoare, care impun măsuri urgente.

Prioritatea CNE

Consiliul Național al Elevilor consideră prioritar ca, pentru a evita cazurile în care bursele sunt oferite în cuantumuri mult prea mici, chiar și în cazul burselor sociale, unde cuantumurile nu reflectă nevoile de subzistență (burse de 8 lei pe lună, în localități din județul Arad), cuantumul minim să fie impus autorităților publice locale, anual, prin Hotărâre de Guvern. Această măsură ar contribui la impunerea echității în sistemul de educație, dar și la diminuarea diferențelor drastice în ceea ce privește situația acordării burselor în mediul rural comparativ cu mediul urban, de exemplu.

Proiectul propus de către Consiliul Național al Elevilor în 2017 prevedea că nevoile financiare ale elevilor nu sunt constante, ci depind direct proporțional de situația economică a țării.

Analizând studiile efectuate de către Institutul Național de Statistică pentru anul 2018, putem observa că suma medie cheltuită lunar într-o gospodărie pentru alimente și utilități însumează 1125 lei. Considerând media de 2,6 persoane într-o gospodărie, ajungem la concluzia că este nevoie de aproximativ 432 de lei pentru a împlini nevoile minime de trai. Cu o valoare de 100 de lei, bursa socială nu va putea satisface nici măcar aceste nevoi pe care elevii le au.

Același studiu al INS arată că, din totalul cheltuielilor de consum ale unei gospodării, lunar, în medie, se investesc doar 9 lei (0,4% din totalul cheltuielilor de consum aferente pentru o gospodărie), pentru educație. În aceste condiții, bursa de studiu, respectiv cea de merit sau performanță reprezintă un stimulent pentru elevii care au potențial în a se dezvolta pe plan profesional, chiar dacă situația financiară nu le permite acest lucru. Astfel, noi propunem calculul cuantumului pentru fiecare dintre cele patru tipuri de bursă ca fiind un procentaj din salariul minim net pe economie, o practică des utilizată în unele state ale Uniunii Europene.

Propuneri concrete

CNE vine cu câteva propuneri concrete ”ținând cont de grupul țintă al fiecărui tip de bursă”:

- bursa socială: lunar, 30% din salariul minim net pe economie;
- bursa de studiu: lunar, 32,5% din salariul minim net pe economie;
- bursa de merit: lunar, 35% din salariul minim net pe economie;
- bursa de performanță: lunar, 37,5% din salariul minim net pe economie.

”De asemenea, solicităm ca, de îndată ce noul Guvern va realiza planul de măsuri necesare în domeniul educației, va centraliza, prin ministerul de resort, o analiză privind modul în care se acordă bursele în fiecare localitate și va interveni direct și punctual în cazurile în care autoritățile publice locale refuză să acorde, din bugetul local prin finanțarea complementară, burse elevilor.”, se mai arată în scrisoarea deschisă adresată Guvernului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel