Şoc în Liga 1. Edi Iordănescu şi-a reziliat contractul cu CFR Cluj

Campioana României - Liga I
Campioana României - Liga I

Antrenorul Edi Iordănescu şi-a reziliat, joi, contractul cu clubul de fotbal CFR Cluj, a anunţat campioana României pe site-ul său oficial. 

În urma unui proces de modificare a structurii administrative, clubul CFR 1907 Cluj a ajuns la un acord privind rezilierea pe cale amiabilă a relaţiilor contractuale cu antrenorul principal Edward Iordănescu şi cu staff-ul său, aceştia făcând parte din vechiul proiect. Părţile şi-au strâns mâna, au rămas în cele mai bune relaţii şi nu au ce să-şi reproşeze, toţi cei implicaţi având singurul scop de a ajuta CFR-ul să îşi atingă obiectivele stabilite, se arată în comunicat. 

Iordănescu fusese numit în funcţia de antrenor al echipei ardelene în luna iunie, când a semnat un contract pe o perioadă de trei ani.Edward Iordănescu a stat pe banca echipei campioane în doar trei meciuri oficiale, cucerind Supercupa României (1-0 cu Universitatea Craiova), remizând acasă cu FC Botoşani (1-1, în prima etapă a Ligii I) şi pierzând acasă cu Malmo FF (0-1 în prima manşă din turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor), relatează Agerpres. 

Potrivit unor surse, noul antrenor al echipei din Gruia ar urma să fie portughezul Antonio Conceicao, care a mai pregătit-o pe CFR de două ori, în 2009 şi în 2015-2016. CFR va juca în etapa a doua a Ligii I în deplasare cu Dunărea Călăraşi, sâmbătă, de la ora 18,00, iar pe 1 august va disputa manşa a doua cu Malmo FF. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel