Slujbă restrânsă la Catedrala Notre-Dame din Paris

O slujbă organizată în cadru restrâns va fi oficiată ''sâmbătă, la sfârşitul zilei'' în Catedrala Notre-Dame din Paris, la două luni după ce un incendiu a distrus monumentul, a indicat marţi dieceza de Paris, citată de AFP.

Slujba, oficiată de monseniorul Michel Aupetit, Arhiepiscop de Paris, se va desfăşura într-o capelă, cu un număr restrâns de persoane, din motive evidente de securitate, potrivit diecezei.

Doar circa 20 de persoane vor lua parte la slujbă, printre acestea numărându-se preoţi şi membri ai catedralei.

Monument emblematic al capitalei Franţei, Catedrala Notre-Dame din Paris a fost parţial distrusă de un incendiu violent izbucnit la 15 aprilie, eveniment ce a suscitat emoţie la nivel mondial.

Slujba va fi difuzată de un canal de televiziune, astfel încât creştinii să poată participa în comuniune", a adăugat dieceza. Monseniorul Aupetit doreşte să anunţe catolicilor că această catedrală este un lăcaş de cult, indică sursa citată.

Dieceza aşteaptă răspunsul autorităţilor civile cu privire la posibilitatea de a redeschide piaţa din zona monumentului pentru publicul larg. În cazul în care va fi dată undă verde, ar putea fi oficiată vecernia, rugăciunea de seară, în piaţă, potrivit diecezei.

Distrugere parțială



În mod similar, dacă este autorizat, un sanctuar marian, adăpostind sub un cort o reproducere a Fecioarei Maria cu pruncul, ar putea fi instalat în piaţă pentru pelerini şi preoţi.

Oficierea slujbei la catedrala Notre-Dame din Paris weekendul viitor, pentru prima dată după incendiul care a devastat celebrul monument parizian în luna aprilie, a fost anunţată luni de reprezentanţi ai Bisericii Catolice din Franţa.

Incendiul din 15 aprilie a distrus acoperişul acestei catedrale din secolul al XII-lea şi fleşa monumentului, construită în secolul al XIX-lea, în pofida eforturilor depuse de sute de pompieri parizieni.

Părţi din bolta de piatră a monumentului s-au prăbuşit, însă structura principală a clădirii şi ferestrele sale vitrate au fost salvate.

Vezi și: INCENDIU NOTRE-DAME (Paris). ARDE catedrala video - update: Acoperișul s-a prăbușit complet

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel