Ska Keller, copreşedintă a Verzilor în PE, declaraţii despre România

Lupta împotriva corupţiei în România face paşi înapoi, a declarat miercuri, în plenul Parlamentului European la Strasbourg, eurodeputata germană Ska Keller.

Copreşedinta a Grupului Verzilor/Alianţa Liberă Europeană este cea care a iniţiat dezbaterea din legislativul comunitar privind 'ameninţări la adresa statului de drept provocate de reforma sistemului judiciar din România'.

'În România, zeci de mii de oameni ies în stradă împotriva unei elite politice corupte. O elită care consideră statul ca pe un serviciu de autoservire şi care se foloseşte de puterile sale - sau poate ar trebui să spun că abuzează de puterile sale - pentru a se proteja de justiţie', a afirmat Ska Keller în intervenţia ei din timpul dezbaterii.

'După progresele semnificative care au adus la aderarea la UE şi din anii următori, acum vedem cum lupta împotriva corupţiei nu doar că stagnează, dar chiar face paşi înapoi. Lucrurile se înrăutăţesc în România. Acest lucru este rău pentru guvernul român, pentru cetăţenii români, dar şi pentru întreaga Uniune Europeană. Cetăţenii români sunt şi cetăţeni ai UE', a subliniat eurodeputata. Ea a mai afirmat că prin noile legi din domeniul justiţiei 'procurorii sunt privaţi de instrumente indispensabile pentru anchetă, instanţele sunt puse sub un mai mare control politic, iar corupţia este parţial dezincriminată'.

'Este clar că noile legi au un singur obiectiv: să slăbească sistemul judiciar şi să îngreuneze anchetarea corupţiei la nivel înalt', a subliniat ea. Ska Keller a atras totodată atenţia că fenomenul corupţiei 'îi afectează direct pe cetăţenii români'.

Cetăţenii români sunt cetăţeni europeni

'Vedem acest lucru în condiţiile proaste din multe şcoli, vedem spitale unde rişti să iei mai multe infecţii, vedem centrale electrice pe cărbune care funcţionează fără autorizaţie de mulţi ani, cu deplina cunoştinţă a autorităţilor', a spus ea. 'Am văzut toate aceste lucruri, iar noi, Verzii, am fost anul trecut să vorbim cu cetăţenii şi autorităţile din România, am scris Comisiei Europene în noiembrie 2017 şi am cerut organizarea acestei dezbateri', a adăugat eurodeputata.

Ea a mai subliniat că 'cetăţenii români sunt cetăţeni europeni' şi au aceleaşi drepturi ca oricare alţi cetăţeni din UE. 'Din acest motiv, nu putem accepta ca românii să fie în continuare privaţi de una din libertăţile fundamentale ale europenilor: de a fi membri ai Spaţiului Schengen şi de a călători liber în cadrul UE. Trebuie să punem capăt acestei situaţii (...) Nu există cetăţeni de mâna a doua. Românii au dreptul să nu fie afectaţi de corupţie, să aibă un guvern care pune interesul public pe primul loc şi să se bucure de libertăţile lor europene', a declarat Keller.

[citeste si]

În acelaşi timp, ea a subliniat că 'în fiecare stat membru există corupţie', dar că 'este important ca acest lucru să fie recunoscut şi să acţionăm împotrivă, fără oprire'. 'Corupţia subminează structura societăţii, îi face pe oameni să îşi piardă încrederea în stat şi în democraţie. De asemenea, duce la pierderi mari în bugetul public - bani de care este nevoie pentru şcoli şi spitale', a precizat eurodeputata.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel