Emitere acte stare civilă. Proiect în dezbatere publică

Starea civila. Cununii civile.
Starea civila. Cununii civile.

MAI anunță că proiectul pentru crearea sistemului informatic privind emiterea actelor de stare civilă a intrat în dezbatere publică.

Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice un proiect de lege referitor la cadrul legal pentru crearea şi implementarea proiectului privind realizarea Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă (SIIEASC). 'Prin modificările propuse se urmăreşte crearea cadrului legal pentru proiectarea şi implementarea proiectului privind crearea SIIEASC, proiect derulat la nivelul MAI, care va permite întocmirea actelor de stare civilă în format electronic', informează un comunicat al MAI transmis vineri Agerpres.

Textul proiectului poate fi consultat pe pagina de internet www.mai.gov.ro, la secţiunea Transparenţă decizională, precum şi la Centrul de Relaţii cu Publicul al MAI, din Piaţa Revoluţiei nr. 1A, Bucureşti.

Citește și: Carmen Dan a preluat șefia Afacerilor Interne ale Consiliului European

'De la data asigurării, la nivel naţional, a infrastructurii informatice necesare, exemplarul I al actelor de stare civilă se completează informatic şi se păstrează în registre de stare civilă pe suport de hârtie, iar exemplarul II se întocmeşte numai în format electronic, atât de către ofiţerii de stare civilă din ţară, cât şi de cei de la misiunile diplomatice şi oficiile consulare de carieră ale României', precizează MAI.

Modificările propuse vor conduce la informatizarea fluxurilor şi a operaţiunilor de la nivelul instituţiilor, la eliminarea consumului inutil de hârtie şi la reducerea timpilor de soluţionare a cererilor care au legătură cu actele de stare civilă, susţine MAI. Prin proiect se propune, de asemenea, simplificarea unor proceduri pentru reducerea timpului alocat soluţionării unor categorii de cereri şi armonizarea legislaţiei în materia stării civile având în vedere influenţa factorului de extraneitate, în contextul existenţei unor comunităţi mari de cetăţeni români în statele membre ale Uniunii Europene.

Întocmirea actului de naştere

Potrivit sursei citate, se vor descentraliza anumite activităţi, prin transferul unor atribuţii din competenţa autorităţilor administraţiei publice centrale în cea a autorităţilor administraţiei publice locale, fiind redus timpul alocat soluţionării unor categorii de cereri. 'De exemplu, se propune eliminarea avizului conform al Serviciilor publice comunitare judeţene de evidenţă a persoanelor/Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor a municipiului Bucureşti în cazul declarării naşterii nou-născutului peste termenul legal de 30 de zile stabilit de lege, dar înăuntrul termenului de un an de la naştere', explică MAI.

Întocmirea actului de naştere se va face la cererea scrisă a declarantului, numai cu aprobarea primarului unităţii administrativ-teritoriale, respectiv a şefului misiunii diplomatice sau al oficiului consular de carieră al României, în a cărei rază teritorială a avut loc naşterea. Prin introducerea acestei modificări termenul de soluţionare a cererii se reduce de la 90 la 30 de zile.

Schimbarea numelui

Proiectul de lege mai prevede abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice prin înserarea dispoziţiilor acesteia în cuprinsul Legii nr. 119/1996.

În plus, în scopul eliminării situaţiilor în care solicitarea schimbării numelui a fost făcută cu intenţia de a eluda sau a îngreuna tragerea la răspundere penală, se propune ca aceasta să nu fie admisă pe durata existenţei sau dacă împotriva solicitantului au fost dispuse în ultimii cinci ani măsuri de limitare a exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate.

Citește și: Ajunul Crăciunului. MAI, descoperire fabuloasă în aeroport. Cine a intrat în țară

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel