Siria este ostilă creării unei zone de securitate în nordul său

Autorităţile de la Damasc au denunţat vineri dialogul dintre SUA şi Turcia cu privire la crearea unei zone de securitate în Siria, idee pe care o consideră ''o ingerinţă americană distructivă'', relatează France Presse.

Ankara a evocat marţi discuţii între responsabili militari americani şi turci cu privire la înfiinţarea acestei zone menite să separe frontiera turcă de combatanţii kurzi susţinuţi de SUA în nordul Siriei, în conflictul început în 2011.

O propunere în acest sens a fost prezentată în ianuarie de SUA, într-o perioadă în care Turcia ameninţa cu lansarea unei ofensive contra miliţiilor kurde susţinute de Washington şi implicate în lupta contra grupării jihadiste Stat Islamic (SI).

Potrivit Ankarei, preşedintele american Donald Trump a propus crearea unei zone cu o lăţime de câţiva kilometri faţă de frontiera turcă pentru a separa teritoriul controlat de aceste miliţii (Unităţile de protecţie a poporului, YPG).

Siria reafirmă că respinge categoric orice înţelegere americano-turcă, ce reprezintă o agresiune flagrantă a suveranităţii şi a integrităţii teritoriale ale Siriei, a indicat o sursă diplomatică siriană, citată de agenţia oficială SANA, condamnând continuarea ingerinţei americane distructive.

Miercuri, şeful diplomaţiei turce Mevlüt Cavusoglu s-a declarat nemulţumit de propunerile americane privind zona de securitate, fără a face alte precizări.

YPG sunt susţinute de mai multe state occidentale. Aceşti combatanţi kurzi s-au aflat în prima linie în lupta împotriva Statului Islamic, proclamând în luna martie sfârşitul califatului jihadiştilor.

Între 2016 şi 2018, Turcia a desfăşurat deja două ofensive în Siria şi ameninţă să lanseze noi operaţiuni contra forţelor kurde. Ankara consideră YPG drept grupare teroristă ca urmare a legăturilor strânse cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), o organizaţie care de 30 de ani duce o luptă de gherilă contra Turciei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel