Singura uzină de sodă din România își va opri activitatea

FOTO: ciechgroup.com
FOTO: ciechgroup.com

Singura fabrică de sodă din țară își va înceta activitatea din luna septembrie. Sute de angajați de la uzina de la Vâlcea ar urma să fie disponibilizați. 

Reprezentanţii societăţii Ciech România, cu capital polonez, au informat vineri, printr-un comunicat de presă, că principalul motiv pentru care sunt nevoiţi să ia o astfel de măsură este majorarea preţului aburului industrial de către furnizorul CET Govora, societate aflată în insolvenţă.

"Până când compania va identifica o soluţie pentru aprovizionarea cu abur pe termen lung la nivelurile tehnice, în cantităţile şi la costurile corespunzătoare, Ciech Soda România este nevoită să demareze procesul de oprire a producţiei - instalaţiile vor fi oprite treptat începând cu 18 septembrie a.c., iar în perioada următoare vor fi păstrate în stare de conservare, pentru a evita o oprire ireversibilă. (...) Aburul industrial este o materie primă necesară pentru producerea sodei, iar preţul acestuia este o parte semnificativă a cheltuielilor de exploatare ale uzinei. Aburul insuficient sau prea scump afectează profund capacitatea companiei fie de a produce cantităţile care să permită acoperirea costurilor, fie majorează costurile la niveluri care nu sunt sustenabile economic. Acesta este motivul pentru care, deşi era o afacere solidă, Ciech Sodă România a fost afectată de problemele înregistrate de unicul său furnizor de abur, CET Govora. (...) În primul trimestru al anului 2019, factura lunară pentru aburul furnizat de CET s-a majorat cu 55% faţă de facturile din 2018 (în parte şi din cauza certificatelor CO2). La 1 aprilie, Ciech Sodă România şi CET au semnat o nouă înţelegere referitoare la noul preţ al aburului, care ar fi trebuit să fie valabil până la 31 decembrie 2020", se arată în comunicatul citat.

CET Govora, prinicpalul utilaj de exploatare s-a prăbușit

Reprezentanţii companiei au menţionat că, încă din 18 iulie, contractul din acest an pentru livrarea aburului a fost denunţat unilateral de către CET Govora, care şi-a restrâns activitatea după prăbuşirea, în urma unei alunecări de teren, a principalului utilaj de exploatare din cariera Alunu.

"CET, care deja furniza cu 20% mai puţin abur decât era necesar pentru a acoperi nevoile de producţie ale Ciech Sodă România, a denunţat unilateral contractul semnat în acest an, anunţând o nouă majorare de preţ, cu 80% mai mare, deşi preţul existent este cel mai mare dintre nivelurile înregistrate la unităţile de producţie ale Ciech din Polonia şi Germania. În pofida faptului că discuţiile cu CET au început imediat şi în ciuda atitudinii deschise a reprezentanţilor grupului polonez din industria chimică, pretenţiile legate de preţul ridicat s-au menţinut. Acceptarea noului preţ de către Ciech Sodă România ar avea drept rezultat o permanentă lipsă de profitabilitate a producţiei şi pierderi financiare constante pentru uzină, motiv pentru care Ciech Soda România a fost nevoită să anunţe întreruperea producţiei începând cu 18 septembrie 2019", au mai spus reprezentanţii companiei poloneze.

Primele disponibilizări au fost deja făcute

Societatea din Râmnicu Vâlcea a făcut luna trecută şi primele disponibilizări, 25 de angajaţi fiind concediaţi ca urmare a reducerii cu 20% a cantităţii de abur furnizată de CET Govora, iar conducerea Ciech avertizează că şi ceilalţi 500 care lucrează acum în producţie şi-ar putea pierde locurile de muncă.

"Din nefericire, în cazul unei suspendări pe termen lung a producţiei, vor fi afectaţi 500 dintre cei 600 de angajaţi. Circa 100 vor rămâne în cadrul uzinei pentru mentenanţă. Altor peste 100 li se vor oferi locuri de muncă în cadrul structurii Grupului Ciech, prin relocare către fabricile din Polonia şi Germania. Iar celorlalţi li se va da o ofertă de plecări voluntare, având asigurat un pachet compensatoriu cuprinzător. Suplimentar, ei vor putea cere sprijin companiei pentru găsirea de noi joburi, datorită unui program special de plasare a forţei de muncă (consiliere în carieră, dezvoltarea competenţelor / recalificare profesională, asistenţă în găsirea de oferte de muncă)", se mai arată în comunicat.

Grupul polonez Ciech a preluat Uzinele Sodice Govora în 2006, de la Consiliul Judeţean Vâlcea, care a deţinut societatea până atunci prin intermediul CET Govora.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel