Singura secție de ”arși” dintr-un județ, desființată. Ce a fost făcut în loc

Spital
Spital

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean Mureş a anunțat că va desființa secția de ”arși” pe motiv că instituţia sanitară nu s-a adaptat cerinţelor Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 476 din 2017 pentru tratamentul şi îngrijirea pacienţilor cu arsuri de gravitate redusă.

În locul secției de arși se va înființa un compartiment de chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, cu specializare pe reconstrucţie mamară.

"În primul rând acest compartiment nu era exclusiv pentru arşi, era un compartiment de chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă şi arşi. Ulterior, în 2017 a apărut un ordin al ministrului Sănătăţii, care definea foarte bine secţiile de arşi, centrele de arşi, mai ales după accidentul de la Colectiv. Dar trebuia să îndeplinească standarde, lucru pe care spitalul nostru nu îl putea îndeplini şi nici în perspectivă nu se putea face, ca dovadă că la nivelul Ministerului Sănătăţii s-a luat decizia ca să construim un centru de arşi la Târgu Mureş, conform standardelor actuale, care înseamnă foarte multe investiţii şi condiţii speciale pentru arşi. Noi putem trata ca şi într-o secţie de chirurgie, conform ordinelor în vigoare, bolnavul cu arsuri mai mici de 10% din suprafaţă şi mai mici de 2% profunzime, cu excepţia feţei, mâinilor, organelor genitale, căilor aeriene superioare sau suspiciuni de arsuri chimice, electrice şi alte substanţe. Din acest motiv, un compartiment sau mai bine-zis paturi pentru arşi noi nu putem asigura şi nu îşi poate nimeni asuma o responsabilitate de a trata un ars (...) Sigur că personalul rămâne pe loc, nu este nicio problemă, numai că nu mai tratăm arşii mai mari de gradul 1/2 şi 10% din suprafaţă. Nu înţeleg ce alarmare a fost", a declarat managerul spitalului, Ovidiu Gârbovan, pentru Agerpres.

Niciun spital din țară nu are spații reglementate 

Managerul SCJ Mureş susţine că niciun spital din ţară nu are spaţiile prevăzute de Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 476 din 2017 şi că nici spitalul său nu îşi mai asumă îngrijirea pacienţilor cu arsuri grave.

"Când se va face acel centru de arşi vor fi şi paturi pentru arşi", a susţinut dr. Ovidiu Gârbovan, care a precizat că, în cazuri deosebite, se va recurge la procedura standard, aceea de a anunţa Bucureştiul, şi se vor acorda primele îngrijiri până se va elibera un pat la Centru de Arşi din capitală sau până se va face transferul în străinătate.

Medicii specializaţi în arsuri susţin că procedura de transfer este foarte greoaie şi pune în pericol viaţa pacienţilor arşi, ultimul caz, transferat la Bucureşti în data de 9 iulie, fiind cât se poate de elocvent.

Apel disperat pentru modernizare

Medicii susţin că, de mai mulţi ani, au solicitat ultimilor doi manageri ai SCJ Mureş să investească în îmbunătăţirea condiţiilor pentru tratarea pacienţilor arşi, dată fiind adresabilitatea crescută, însă au impresia că intenţionat domeniul respectiv a fost ignorat.

Personalul medical specializat în îngrijirea pacienţilor arşi a primit o înştiinţare scrisă potrivit căreia prin Dispoziţia 826 din 7 mai 2019, Consiliul Judeţean Mureş, în subordinea căruia se află spitalul, a aprobat structura organizatorică şi organigrama SCJ Mureş şi că astfel "Compartimentul de chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă şi arşi" se modifică în "Compartiment de chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă", începând din data de 1 iunie 2019.

Angajaţii SCJ Mureş au angajat un apărător şi au deschis o serie de acţiuni în instanţă împotriva conducerii spitalului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel