Sindicaliştii din penitenciare anunţă reluarea protestelor

Sindicaliştii din penitenciare solicită o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă pentru a discuta despre plata unor drepturi salariale restante şi anunţă declanşarea unor proteste, fiind nemulţumiţi de îngheţarea salariilor prin OUG 114/2018. 

"Având în vedere că bugetul aprobat pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor pe anul 2019 nu asigură resursele necesare plăţii drepturilor de natură salarială pentru angajaţii din sistemul penitenciar, pe fondul lipsei unor soluţii viabile la nivelul Ministerului Justiţiei, azi, 29 martie, am solicitat o întâlnire cu prim-ministrul Viorica Dăncilă pentru rezolvarea urgentă a acestei probleme.

Precizăm că, în contextul îngheţării salariilor prin OUG 114/2018, din lipsa alocaţiilor bugetare conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor ne-a informat în data de 19 martie că doar 83% din fondul de salarii este asigurat şi că, în plus, instituţia nu poate asigura plata orelor suplimentare, actualizarea drepturilor de hrană şi echipament, decontul cheltuielilor pentru servicii turistice şi angajarea promoţiilor de absolvenţi", se arată într-un comunicat transmis vineri de Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor. 

"Deficit sever de resurse umane"



Sindicaliştii spun că sistemul penitenciar se confruntă cu un deficit sever de resurse umane, fapt ce a condus la înregistrarea a peste un milion de ore suplimentare încă nerecuperate şi neplătite, "în pofida încercărilor extrem de riscante ale conducerii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor de a evita plata acestora, prin subminarea siguranţei penitenciarelor", fapt ce a dus la înregistrarea a peste 8.700 de incidente negative în penitenciare în ultimii doi ani. 

Federaţia anunţă că vor fi reluate protestele dacă Guvernul nu va dispune măsuri pentru plata drepturilor salariale restante. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel