Simona Halep, Wimbledon. Ion Ţiriac explică succesul

Simona Halep a cucerit, sâmbătă, turneul de la Wimbledon, după ce a trecut în finală de Serena Williams, scor 6-2, 6-2. Ion Țiriac, președedintele Federației Române de Tenis, a lăudat jocul româncei.

Ion Țiriac s-a declarat încântat de jocul Simonei Halep în finala contra americancei Serena Williams și a scos în evidență calitățile excelente ale sportivei din România.

"Ştiam că dacă va trece de câteva tururi va putea să ajungă sus, s-a antrenat foarte bine în turneu. Nu a jucat grozav la începutul anului, dar aici, după primele trei-patru meciuri, am văzut că merge din ce în ce mai bine. Dacă poţi să o deplasezi pe Serena în teren ai o şansă mare.

VEZI ŞI Finală Wimbledon. Nadia Comăneci, mesaj după ce Halep a învins-o pe Serena Williams

Simona a folosit mai mult propriile sale arme, are un talent ieşit din comun, reverul cu două mâini în lungul liniilor. Simona este o jucătoare foarte rapidă, dar nu se deplasează încă suficient de bine, a progresat însă la acest turneu, a jucat cum nu mă aşteptam, a jucat ce trebuia. E momentul ei, al familiei ei şi toţi ne bucurăm pentru acest succes al Simonei", a declarat Țiriac, la capătul finalei feminine, care a durat doar 55 de minute.

Simona Halep este prima sportivă din România care câştigă turneul de mare prestigiu de la Wimbledon, informează Mediafax.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel