SIMONA HALEP. De necrezut care e TEAMA pe care o are SIMONA HALEP

SIMONA HALEP
SIMONA HALEP

SIMONA HALEP. În ultimul timp, succesul și victoriile au sinonim un singur nume: SIMONA HALEP. Pe teren, este invincibilă, dar în viața de zi cu zi este o tânără normală, timidă, cu temeri și cu dorințe.

SIMONA HALEP. Într-un interviu acordat pentru emisiunea "Numai de bine", de la Antena 3, Simona Halep a mărturisit că se teme foarte mult de avion, deși străbate lumea în lung și-n lat. 

SIMONA HALEP. De la miile de ore de antrenamente pe terenul de tenis, până la intervenţiile chirurgicale, toate au făcut-o pe Simona Halep sportiva momentului în tenis. Simona Halep a vorbit despre felul în care îşi pregăteşte meciurile, despre rezultatele din ultima perioadă şi despre avantajele pe care le are în faţa celorlalte jucătoare.

SIMONA HALEP. "Am luptat pentru fiecare meci și pentru fiecare punct. De fiecare dată, am dat tot ce-am putut pe teren și aceasta cred a fost secretul. Îmi place să fiu agresivă pe teren, să lovesc mingea foarte puternic și să termin punctul cât mai repede. A fost un an foarte bun pentru mine. Am avut rezultate foarte mari. Am jucat ce mi-a plăcut și am progresat foarte mult și mental. Voi munci și voi face tot ce voi putea pe teren. Sunt o persoană sociabilă, timidă, sensibilă și sunt o fire mai retrasă", a spus Simona Halep la Antena 3.

VEZI ȘI: SIMONA HALEP. Ce spuneau astrele despre Simona Halep în ziua marii VICTORII 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel