Sibiu: Bărbat din Mediaş, reţinut pentru că a determinat o minoră dintr-un centru de plasament să se prostitueze

Alina Panico / 25 sep 2019 / 14:45 Salveaza PDF Comentarii

Un bărbat din Mediaş a fost reţinut pentru 24 de ore fiind acuzat de proxenetism, după ce ar fi obligat o minoră de 15 ani dintr-un centru de plasament, să se prostitueze în ultimii doi ani, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.

,,Ieri, 24 septembrie, un bărbat din Mediaş a fost reţinut pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism. În fapt, în baza activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu au reţinut în sarcina acestuia faptul că, în perioada 2018-2019, ar fi determinat o minoră de 15 ani să practice prostituţia în favoarea sa, înlesnind această activitate şi obţinând astfel diverse sume de bani.

Bărbatul, în vârstă de 21 de ani, este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism, în cursul acestei zile urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de arestare preventivă', se arată în comunicat. Potrivit sursei citate, minora a fost preluată de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sibiu.

Sursa: AGERPRES


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26