Shhaideh: Patru stadioane modernizate pentru Euro 2020

Ministerul Dezvoltării Regionale are în sarcină reabilitarea şi modernizarea a patru stadioane din Bucureşti pentru organizarea unor meciuri de la turneul final al Campionatului European de Fotbal 2020, a declarat, miercuri, vicepremierul Sevil Shhaideh. 

"Din perspectiva ministerului pe care îl reprezint Euro 2020 reprezintă reabilitarea a patru stadioane şi ne referim aici la Steaua, Dinamo, Arcul de Triumf şi Rapid. În momentul acesta, trei stadioane au toate documentaţiile pregătite ca să intre în procesul de pregătire - studii de fezabilitate, proiect tehnic şi lucrări. Mai avem discuţii cu al patrulea stadion, să vedem dacă rezolvăm şi aici toate documentele", a explicat Shhaideh, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, întrebată la ce se referă proiectul de hotărâre care s-a aflat pe agenda şedinţei Guvernului de miercuri privind Euro 2020. 

Ea a confirmat că al patrulea stadion la care s-a referit este cel al clubului Dinamo Bucureşti, precizând că există şi o variantă de rezervă. 

"Pentru cele trei, în acest moment, după ce se vor finaliza toate procedurile legate de documentele de proprietate, certificate de urbanism ş.a.m.d., noi sperăm ca într-o lună cel mult să înceapă partea de pregătire a proiectelor tehnice. Dacă Clubul Dinamo, deci partea de stadion de la Clubul Dinamo nu va reuşi să îndeplinească toate condiţiile necesare documentaţiilor pentru pregătirea unei investiţii publice, pentru că, până la urmă vorbim de o investiţie publică, se ia în analiză un al patrulea stadion. Ştiţi că avem stadionul de la BNR şi vedem cum putem rezolva şi cu acesta", a declarat Shhaideh. 

Vicepremierul a explicat că proiectul de hotărâre privind Euro 2020 se referă, în primul rând, la actualizarea comitetului interministerial cu privire la coordonarea pregătirilor pentru Campionatul European de Fotbal de peste trei ani, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel