SFÂNTUL SPIRIDON, 12 decembrie. Tradiții și obiceiuri

Astăzi, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Spiridon. 

SFÂNTUL SPIRIDON, 12 decembrie. Tradiții și obiceiuri Cunoscut ca și făcător de minuni, despre Sfântul Spiridon se spune că sfântul călător și patronul cizmarilor, al cojocarilor și al oierilor. Ei îl cinstesc cu petreceri și voie bună, însă nu au voie să facă exces de băutură, altfel se spune că acesta se va supăra.

SFÂNTUL SPIRIDON, 12 decembrie. Tradiții și obiceiuriPentru ca familia să fie sănătoasă, iar casa să fie bogată, de ziua sfântului Spiridon nu se fac nici un fel de munci în gospodărie, femeile nu au voie să spele rufe, să coasă, să facă curățenie.

SFÂNTUL SPIRIDON, 12 decembrie. Tradiții și obiceiuri De asemenea, bărbaților le este interzis cu desăvârșire să înjuge vitele pentru că altfel este rău de pagubă iar cel care a pus mâna pe jug va fi schimonosit pentru tot restul vieții.

SFÂNTUL SPIRIDON, 12 decembrie. Tradiții și obiceiuri Pentru a fi sănătoase și ferite de boli, în aceste zile animalele trebuie să mănânce fân din mâna stăpânilor.

SFÂNTUL SPIRIDON, 12 decembrie. Tradiții și obiceiuri Sărbătoarea se ține și pentru că e rău de lovituri și izbituri, înec și pentru cădere din pomi dar și pentru a-i feri pe oameni de fiarele sălbatice în timpul călătoriilor.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel