Sfânta Filofteia: Pelerinaj cu mii de persoane

pelerinaj_sf_dumitru
pelerinaj_sf_dumitru

Peste o mie de credincioşi, unii veniţi în pelerinaj din judeţele învecinate, aşteptau sâmbătă să se închine, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, de sărbătoarea Sfinţilor Mărturisitori Ardeleni, la racla cu moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş, considerată ocrotitoarea celor săraci şi tămăduitoarea celor bolnavi.

Arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, Irineu, a oficiat, alături de un sobor de preoţi, pe esplanada din faţa catedralei, Sfânta Liturghie, timp în care credincioşii au putut să se roage la moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia, racla fiind amplasată pe unul dintre culoarele Ansamblului Arhiepiscopal. 

Alte câteva sute de credincioşi s-au închinat la moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia în cursul serii de vineri, atunci când a fost adusă racla de la Curtea de Argeş, prilej cu care a avut loc o procesiune în jurul Ansamblului Catedralei, precum şi slujba Privegherii. 

Potrivit reprezentanţilor Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, Sfintele moaşte vor rămâne spre închinare la Alba Iulia până luni dimineaţa. 

Sfânta Muceniţă Filofteia este considerată patroana spirituală a copiilor, a tinerilor şi a mamelor, ocrotitoarea celor săraci, tămăduitoarea celor bolnavi, mângâietoarea celor aflaţi în necazuri şi ajutătoarea generoasă a tuturor creştinilor care o cinstesc. 

[citeste si]

Anul trecut, în cadrul evenimentelor organizate de sărbătoarea Sfinţilor Mărturisitori Ardeleni, credincioşii din Alba s-au putut închina la moaştele Sfântului Ierarh Nicolae, aduse de la biserica 'Sfântul Gheorghe Nou' din Bucureşti, iar în urmă cu doi ani la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului adusă de la Mănăstirea Călugăra, din judeţul Caraş Severin. 

Sărbătoarea Sfinţilor Mărturisitori Ardeleni - Cuvioşii Mărturisitori Visarion şi Sofronie, Sfântul Mucenic Nicolae Oprea şi Sfinţii preoţi Mărturisitori Ioan şi Moise Măcinic - este o sărbătoare în special a credincioşilor ortodocşi din Transilvania. Cuvioşii Mărturisitori Visarion şi Sofronie au fost canonizaţi la Alba Iulia în urmă cu 62 de ani, iar Sf. Mc. Nicolae Oprea şi preoţii Mărturisitori Ioan şi Moise în 1992, fiind pomeniţi în data de 21 octombrie, relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel