Sf Dimitrie 27 octombrie 2018. Ce nu ai voie să faci

Sf Dimitrie, 27 octombrie 2018. Sâmbătă, 27 octombrie, creștinii îl cinstesc pe Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui moaşte se află în Catedrala Patriarhală.

Sf Dimitrie, 27 octombrie 2018. De Sfântul Dimitrie cel Nou, există mai multe tradiţii şi obiceiuri pe care oamenii le respectă pentru a le merge bine tot anul. Prin urmare, pentru a respecta tradiția, sâmbătă, nu trebuie să faceți treabă prin casă și nu trebuie să spălați.

Sf Dimitrie, 27 octombrie 2018. De asemenea, pe 27 octombrie, oamenii merg la cimitir cu ofrande sfinţite la biserică şi le împart la mormântul persoanelor dragi pe care le-au pierdut.

Sf Dimitrie, 27 octombrie 2018. În unele zone ale țării, există obiceiul să se aprindă câte zece lumânări la mormintele persoanelor care au murit fără lumină. Fiecare mormânt este împodobit cu flori de toamnă.

Sf Dimitrie, 27 octombrie 2018. Pe 27 octombrie, de Sfântul Dimitrie cel Nou, credincioșii oferă bătrânilor singuri și neajutoraţi mere sau struguri, nuci şi miere.

Sf Dimitrie, 27 octombrie 2018. Icoana Cuviosului Dimitrie cel Nou ar trebui să fie pusă pe masa de sărbătoare dacă în familie nu există niciun membru pe care să îl cheme Dumitru. Acest obicei aduce armonie, sănătate şi spor în case.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel