Urmărește emisiunea live


Sesizarea PNL şi USR, respinsă de Curtea Constituţională

CCR
CCR

Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, miercuri, sesizarea PNL şi USR referitoare la actul normativ care modifică şi completează Legea 304/2004 privind organizarea judiciară. 

Potrivit unor surse din CCR, sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă, deoarece PNL şi USR nu au indicat corect textele constituţionale care ar fi încălcate. 

Deputaţii PNL şi USR au cerut CCR să constate că acest act normativ este neconstituţional în ansamblul său şi că Parlamentul a procedat la adoptarea acestuia cu încălcarea dispoziţiilor art. 137 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi ale art. 150 din Regulamentul Senatului, referitoare la reexaminarea legii la cererea preşedintelui Klaus Iohannis, ceea ce determină încălcarea dispoziţiilor art. 1, alin. (4), din Constituţie, relatează Agerpres. 

Semnatarii sesizării susţin că cererea de reexaminare formulată de preşedintele Klaus Iohannis evidenţiază aspecte care necesitau o analiză aprofundată în cadrul dezbaterilor parlamentare. 

Pe 19 iunie, Senatul a respins, în calitate de Cameră decizională, reexaminarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel