Serghei Lavrov a cerut SUA să nu dea publicităţii convorbirile dintre Vladimir Putin şi Donald Trump

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a cerut vineri SUA să nu dea publicităţii stenogramele convorbirilor telefonice dintre Donald Trump şi Vladimir Putin după publicarea unei discuţii controversate a preşedintelui american cu omologul său ucrainean, potrivit France Presse.

"În ceea ce priveşte rezumatele convorbirilor telefonice, mama mea, care m-a educat, mi-a spus că nu este bine să citeşti scrisori străine care nu îţi sunt adresate", a declarat Lavrov într-o conferinţă de presă în marja Adunării Generale a ONU la New York.

El a fost întrebat despre poziţia sa cu privire la scandalul care îl vizează pe preşedintele american Donald Trump, acuzat că a favorizat o ingerinţă străină în viitoarele alegeri prezidenţiale americane în apelul său telefonic cu omologul său ucrainean căruia i-a cerut o anchetă asupra candidatului democrat Joe Biden. Scandalul s-a agravat pentru preşedintele american odată cu publicarea miercuri de către Casa Albă a unui rezumat al acestei convorbiri telefonice.

"Este indecent!", a reacţionat şeful diplomaţiei ruse. "Pentru ca două persoane alese de naţiunile lor să fie la înălţimea" funcţiilor lor "sunt necesare modalităţi diplomatice care implică un anumit grad de confidenţialitate", a spus el.

Lavrov, care a avut vineri o întâlnire bilaterală cu secretarul de stat, Mike Pompeo, i-a criticat atât pe parlamentarii americani, cât şi mass-media pentru publicarea transcriptului discuţiei dintre Donald Trump şi Volodimir Zelenski.

"Să fii atât de vehement ameninţând că vei pune în genunchi un guvern dacă nu va difuza o notă care implică un partener! Ce fel de democraţie este aceasta? Cum puteţi lucra în astfel de condiţii?", a întrebat retoric ministrul de externe rus.

Donald Trump s-a exprimat adeseori în termeni favorabili despre Vladimir Putin, iar relaţiile şi întâlnirile lor sunt examinate cu atenţie de către mass-media americane care se întreabă de ce atâta bunăvoinţă a primului faţă de al doilea, notează AFP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel