Serena Williams va participa la turneul WTA de la Auckland

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, fostă numărul unu mondial, şi-a confirmat participarea la viitoarea ediţie a turneului de la Auckland (Noua Zeelandă), în cadrul pregătirilor pentru Openul Australiei, ediţia 2020, informează site-ul WTA.

Williams, care a cucerit 7 dintre cele 23 de trofee de Mare Şlem din palmaresul său la turneul australian, ultimul dintre ele în urmă cu doi ani, va lua parte pentru a doua oară la competiţia din oraşul neozeelandez, după ce în 2017 a fost învinsă în optimile de finală de compatrioata sa Madison Brengle.

"Îmi doresc foarte mult să câştig titlul. Ultima oară când am fost acolo, am avut atâtea lucruri de făcut şi, chiar dacă m-am luptat, nu am jucat la cel mai bun nivel al meu. Am rămas cu amintiri minunate şi cu adevărat speciale de la Auckland, iar acum mi-aş dori să adaug altele pe teren", a spus Serena.

Turneul feminin de la Auckland va avea loc începând cu data de 6 ianuarie, cu o săptămână înaintea celui masculin, în timp ce Openul Australiei va debuta pe 20 ianuarie.

Ediţia 2019 a competiţiei din Noua Zeelandă a atras un număr record de 72.000 de spectatori şi a fost câştigată de germanca Julia Goerges, care a învins-o în finală pe jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu (2-6, 7-5, 6-1).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel