Serena Williams, în spital. Momente cutremurătoare

serena williams
serena williams

Serena Williams, calificată în finala turneului US Open, a amintit, joi, după semifinala cu Anastasija Sevastova, că acum un an se lupta pentru viaţa sa, din cauza complicaţiilor apărute la naşterea fiicei sale Olympia.

Sincer, este o performanţă remarcabilă (calificarea în finală, n. red.). Nu aş fi putut prezice asta, chiar dacă am muncit din greu. Dar acesta nu este decât începutul revenirii mele. Sunt încă pe o pantă ascendentă. Vreau să realizez şi multe alte lucruri. Am sentimentul că mai pot progresa în jocul meu, iar acest lucru este cel mai entuziasmant, a declarat Williams.

Serena a comentat şi emoţia arătată după victoria din semifinale: Eram emoţionată pentru că acum un an literalmente mă luptam pentru viaţa mea în spital. Eram la a treia operaţie şi mai aveam una de făcut. Să revin de aşa departe, din momentul în care eram pe un pat de spital şi nu mă puteam mişca sau face altceva, să ajung nu doar să mă antrenez, ci să fiu în finală aici, chiar să joc două finale la rând (după cea de al Wimbledon)... Am sentimentul că am un viitor strălucitor.

Serena Williams, care a pierdut, în martie, la revenirea sa, în faţa japonezei Naomi Osaka, adversara din finala de sâmbătă, de la US Open, a subliniat că atunci nu era în cea mai bună formă. Atunci alăptam, deci situaţia era complet diferită. Sper să nu mai joc niciodată cum am făcut-o atunci. Nu pot juca decât mai bine decât am reuşit în acel meci.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel