Senatoare rănită după explozia unei cărți capcană

Senatoarea Citlalli Hernandez
Senatoarea Citlalli Hernandez

Senatoarea mexicană Citlalli Hernandez, din partidul de guvernământ Mişcarea pentru Renaştere Naţională (Morena), a suferit miercuri arsuri uşoare în urma exploziei unei bombe primite sub forma unei cărţi la biroul său parlamentar din Ciudad de Mexico, transmite EFE.

"Sunt bine şi puternică. Condamn cu tărie actul de violenţă şi intimidare survenit la biroul meu", a declarat senatoarea pe contul său oficial de Twitter, loc unde a primit numeroase mesaje de sprijin.

Senatoarea, din acelaşi partid cu preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador, şi-a reafirmat convingerea că revoluţia de conştiinţă şi schimbarea din ţară trebuie realizate "în mod paşnic".

Liderul Morena din Senat, Ricardo Monreal, a precizat presei că senatoarea "nu are leziuni care să-i pună viaţa în pericol", însă a fost dusă la spital pentru un examen clinic.

Anchetă penală



Senatul mexican a informat Parchetul General în vederea investigării cazului. Surse parlamentare au relatat presei locale că senatoarea Hernandez a primit marţi un pachet în formă de carte iar miercuri, când l-a deschis, s-a produs o mică explozie şi o flacără i-a deteriorat hainele şi i-a ars o sprânceană.

Citlalli Hernandez este secretar al Comisiei anticorupţie, transparenţă şi participare cetăţenească, făcând de asemenea parte şi din alte comisii parlamentare.

Vezi și: Curtea Supremă din Venezuela îl acuză de trădare pe un deputat din opoziţie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel