Segmentul Valea Albă - Simian, redeschis

Segmentul de cale ferată Valea Albă - Simian s-a redeschis la ora 21:45, iar primul tren care va tranzita această zonă este IR 1695, care circulă pe relaţia Bucureşti Nord - Timişoara Nord, informează CFR SA. 

În cursul dimineţii de joi, trei vagoane din compunerea unui tren privat de marfă au deraiat şi un vagon s-a răsturnat pe segmentul de cale ferată Valea Albă - Simian. Trenul avea în compunere 20 de vagoane şi transporta combustibil. 

Pentru a menţine operaţională circulaţia trenurilor între Craiova şi Timişoara s-a asigurat transbordarea pasagerilor cu mijloace auto pe relaţia Drobeta Turnu Severin şi Gârniţa. 

"Pe tot parcursul zilei, angajaţii CFR au acţionat la faţa locului cu un tren de ajutor şi o macara de mare tonaj pentru repunerea pe şină a vagoanelor şi au desfăşurat lucrări de reparaţii la linie şi la componentele infrastructurii, astfel încât circulaţia trenurilor să se reia în condiţii de siguranţă. Compania Naţionala de Căi Ferate CFR SA mulţumeşte călătorilor pentru înţelegere şi îi asigură că toate măsurile operative întreprinse de personalul feroviar au avut ca principal scop asigurarea continuităţii traficului şi redeschiderea liniei în condiţii de siguranţă", afirmă CFR SA, într-un comunicat de presă. 

În urma accidentului feroviar, la Ministerul Transporturilor a fost convocat comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă, iar o comisie a AGIFER va desfăşura o anchetă pentru stabilirea cauzelor.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel