Şeful Misiunii OSCE în RMoldova: Problema retragerii muniţiilor ruseşti nu a fost şi nu va fi discutată în formatul "5+2"

Problema retragerii muniţiilor ruseşti nu a fost şi nici nu va fi discutată în cadrul negocierilor în formatul '5+2', a declarat şeful Misiunii OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa) în Republica Moldova, Claus Neukirch, într-o conferinţă de presă după încheierea rundei de negocieri la Bratislava, informează joi Radio Chişinău.

"Problemele privind evacuarea şi lichidarea armelor şi muniţiilor ruseşti se referă la relaţiile bilaterale (ale Rusiei şi Republicii Moldova). Acestea pot fi discutate cu participarea OSCE, însă în cadrul rundei de negocieri la Bratislava această problemă nu a fost discutata", a declarat Neukirch.

De asemenea, el dat un răspuns negativ jurnaliştilor care l-au întrebat dacă aceasta problemă ar urma să fie discutată pe viitor în acest format. "Aceasta nu este o problemă care se discută în formatul '5+2'. Nu am discutat şi nu am convenit să discutăm acest lucru în viitor în cadrul acestui format", a spus Neukirch.

Negocierile privind reglementarea transnistreană în formatul "5 plus 2" au început miercuri la Bratislava, găzduite de către ministrul slovac de externe, Miroslav Lajcak, a cărui ţară asigură în prezent preşedinţia anuală a OSCE, delegaţia Republicii Moldova fiind condusă de vicepremierul pentru reintegrare Vasilii Şova.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel