Securitatea energetică europeană în dezbatere la Conferința Centrului Român al Energiei de la Bruxelles

Lideri politici și din domeniul afacerilor s-au întâlnit recent la Bruxelles pentru a șasea ediție anuală a Zilei Energiei Românești, organizate de Centrul Român al Energiei, în colaborare cu Parlamentul European și cu sprijinul Reprezentanței permanente a României pe lângă Uniunea Europeană. Desfășurate pe parcursul a două zile, discuțiile au vizat sursele de energie regenerabilă și combaterea sărăciei energetice.

”Securitatea energetică înseamnă securitate economică, iar Marea Neagră este, cu bogatele sale surse energetice și cu rețeaua interconectată de rafinării și conducte, văzută în 2017, de companii și investitori străini, tot mai mult ca o soluție de salvare economică și energetică pentru Europa. Casa KMG International este în România, dar afacerea noastră ajunge în șase state membre UE și în zece națiuni de la Marea Neagră. KMG International aduce securitate energetică în aprovizionarea părților interesate, publice și private, din România și din regiune, oferind noi proiecte legate de energie și resurse care totalizează miliarde de dolari pentru partenerii noștri naționali și din industrie”, a declarat Alexey Golovin, vicepreședintele KazMunayGas International, în cadrul dezbaterilor.  

(w670)

Alexey Golovin

Corneliu Bodea, Președintele Centrului Român al Energiei, a precizat: ”Este o ocazie importantă de a aduce împreună lideri din domeniul afacerilor și al industriei, precum și guvernanți din Uniunea Europeană și România și nu numai, cu scopul de a aborda aspecte foarte presante cu care ne concentrăm în acest moment în Europa Centrală și de Sud-Est. Uniunea Europeană are ținte energetice clare, printre care creșterea eficienței energetice, creșterea producției de energie la nivelul UE și diversificarea rutelor și a țărilor furnizoare, completarea pieței energetice interne și construirea legăturilor de infrastructură care lipsesc. România și Regiunea Europei Centrale și de Sud-est joacă un rol uriaș în cooperarea regională, ceea ce poate ajuta la atingerea acestor ținte și suntem bucuroși să putem aduce jucătorii cheie împreună pentru aceste discuții.”

La eveniment au participat Victor Negrescu, europarlamentar, Luminita Odobescu (Reprezentant Permanent al României pe lângă Uniunea Europeană) și Mihnea Constantinescu (Ambasador, coordonator cu însărcinări speciale pentru securitatea energetică), Toma Petcu (Ministrul Energiei, România) și Maros Sefkovic (vicepreședinte al Comisiei Europene,  responsabil pentru Uniunea Energetică). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel