Secretarul de stat Maria Grigore (MAE), despre rolul României ca pol de stabilitate în Balcanii de Vest

Secretarul de stat Maria Magdalena Grigore a arătat, la Forumul Crans Montana, că, prin politicile sale în domeniul relaţiilor internaţionale, "România va continua să fie un pol de stabilitate şi dezvoltare, cu relevanţă pentru întreaga vecinătate, inclusiv zona extinsă a Mării Negre, a Balcanilor de Vest şi a Orientului Mijlociu", informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

Maria Magdalena Grigore a participat joi la cea de-a 30-a ediţie a Forumului Crans Montana cu tema: "Have peace, development and stability become a dream?". În acest cadru, oficialul român a intervenit ca vorbitor principal la panelul dedicat "cooperării în Mediterana de Est".

Potrivit sursei citate, demnitarul român a subliniat rolul deosebit avut de către România, inclusiv în calitate de Preşedinţie a Consiliului UE, în realizarea unei arhitecturi de stabilitate şi dezvoltare în regiunile Mării Negre şi cea a Balcanilor de Vest. România este o punte strategică între regiunile Mării Negre şi Mării Adriatice şi, în acest context, susţine o cooperare aprofundată a statelor din cele două zone.

A fost astfel menţionată realizarea de către România, pe perioada Preşedinţiei Consiliului UE, a Agendei Comune la Marea Neagră, document care pune bazele unui nou cadru de colaborare sectorială a statelor riverane Mării Negre, la care se adaugă şi Republica Moldova. Totodată, au fost reamintite acţiunile desfăşurate de către România în regiunea Balcanilor de Vest, precum prima reuniune a directorilor politici UE cu cei ai statelor din regiune, format în cadrul căruia s-a creat o matrice de cooperare politică europeană cu valenţe pentru o mai bună promovare a valorilor comune.

În acelaşi timp, a fost subliniat rolul României de catalizator în domeniul securităţii energetice, prin consolidarea de punţi între politicile naţionale şi cele regionale, care aduc o valoare adăugată arhitecturii europene a securităţii energetice, punctează MAE. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel