Secetă extremă şi risc de penurie alimentară în Coreea de Nord

Ploile şi ninsorile din Coreea de Nord au fost în 2019 la cel mai scăzut nivel din ultimii 37 de ani, a transmis agenţia oficială de presă de la Phenian, KCNA, la câteva zile după ce ONU şi-a exprimat 'gravele îngrijorări' privind penuria de alimente, relatează AFP.

Din ianuarie şi până la începutul lunii mai, cantitatea de precipitaţii în Coreea de Nord nu a fost decât de 54,4 mm, cel mai scăzut nivel de după 1982, conform KCNA, care spune că este vorba de 'secetă extremă'. Săracă şi izolată, Coreea de Nord, ţinta unor sancţiuni din cauza programelor sale nuclear şi balistic, are deja mari dificultăţi în a asigura hrana locuitorilor şi se confruntă deseori cu penurie alimentară. Conform mai multor organizaţii internaţionale, printre care ONU şi Programul Alimentar Mondial (PAM), chiar şi cele mai mici schimbări meteo ar putea agrava semnificativ situaţia şi afecta producţia alimentară a ţării. Conform unui raport al ONU publicat la 3 mai, Coreea de Nord a înregistrat anul trecut cele mai slabe recolte agricole din ultimii zece ani.

Raţionalizarea alimentară a fost şi mai mult accentuată, iar situaţia s-ar putea înrăutăţi fără ajutor internaţional, a atras atenţia raportul. Aproximativ 10,1 milioane de nord-coreeni, adică 40% din populaţie, suferă de malnutriţie, precizează acest document realizat de Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO) şi Programul Alimentar Mondial (PAM).

Experţi de la două organizaţii ale ONU s-au deplasat în Coreea de Nord în noiembrie 2018 şi aprilie 2019 pentru a inspecta cooperative agricole, zone urbane şi rurale şi centre de distribuţie. Ei au descoperit că raţiile alimentare au fost reduse la 300 de grame de persoană pe zi din ianuarie, comparativ cu 380 de grame pentru aceeaşi perioadă din 2018. Numeroase familii nu beneficiază decât de puţine proteine şi supravieţuiesc doar cu un regim compus în principal din orez şi varză. În anii '90, Coreea de Nord s-a confruntat cu o foamete devastatoare care a dus la moartea a sute de mii de persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel