Secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Arși, redeschisă

Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri a fost deschisă luni, după aproape şapte luni de când a fost închisă în vederea reabilitării. 

"Totul este nou. Saloanele sunt individualizate, un singur pacient pe salon. Drept urmare, secţia are doar cinci paturi. Sunt toate condiţiile oferite pentru pacient în salon. Secţia are centrală de tratare a aerului, uşi glisante acţionate cu dispenser cu dezinfectant. Deci, când intri în salon, mâna este dezinfectată. Secţia deţine mobilier nou, paturi noi", au declarat surse medicale. 

Totodată, secţia dispune de sisteme de purificare şi filtrare a apei de tip chirurgical. 

"Secţia are sisteme de purificare şi filtrare a apei de tip chirurgical, de tip sală de operaţie în fiecare salon. Avem toate avizele necesare. Personalul lucrează în ture ca şi până acum", au precizat sursele citate. 

Secţia a fost închisă anul trecut în luna iulie, după ce un medic a filmat larve pe rana unui pacient. 

Primăria Sectorului 1 a plătit pentru lucrările de reabilitare aproximativ 250.000 de euro, sumă la care se adăugă şi costul aparaturii, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel