Sebastian Ghiță, audiat la DNA în calitate de suspect

Deputatul Sebastian Ghiță s-a prezentat, marți, la sediul DNA Ploiești, unde le-a declarat jurnaliștilor că a fost citat în calitate de suspect în dosarul cumnatului premierului Victor Ponta.

UPDATE 15:05 - Surse judiciare citate de Agerpres spun că deputatul Sebastian Ghiță este urmărit penal pentru folosirea influenței și autorității cu scopul obținerii de foloase necuvenite pentru altă persoană în dosarul cumnatului premierului Ponta.

Știrea inițială

Simultan, la sediul DNA Ploiești se află și Iulian Herțan, cumnatul prim-ministrului, care a fost adus cu duba de mascați.

Sebastian Ghiță a declarat că îl cunoaște pe cumnatul premierului, apreciind că procurorii probabil vor să se "convingă de natura relațiilor" sale cu Herțan.

Întrebat despre contractul cu fonduri europene derulat la Comarnic pentru introducerea canalizării în localitate, Ghiţă a spus: ”Ştim cu toţii că lucrările acolo nu au mers aşa cum trebuia, că stagnează, iar firma nu a reuşit să performeze şi să termine acea lucrare publică. Nu cunosc mai multe alte detalii”.

DNA Ploiești a transmis marți, într-un comunicat, că face percheziții domiciliare în 14 locații, majoritatea situate în municipiile Bucureşti şi Ploieşti, acestea fiind sedii de societăţi comerciale ori domicilii ale unor persoane.

Anchetatorii suspectează în acest dosar că s-ar fi deturnat fonduri europene destinate extinderii unei rețele de canalizare. Prejudiciul estimat s-ar ridica la 7,8 milioane de lei.

Premierul Victor Ponta a scris pe Twitter, referitor la perchezițiile efectuate marți, că nu comentează anchetele procurorilor, punctând că "legea trebuie să fie egală pentru toți". 

Iulian Herțan, cumnatul lui Ponta, adus cu mandat la DNA

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel