Se scumpesc carburanții. Ministerul Finanțelor, decizie pe final de an

Ministerul Finanțelor a actualizat accizele la carburanți cu creșterea prețurilor de consum.

Ministerul Finanțelor modificat, marți, accizele la carburanți care vor fi aplicate de la 1 ianuarie 2020, acestea fiind actualizate cu creșterea prețurilor de consum comunicată oficial de Institutul Național de Statistică (INS).

Noile niveluri ale accizelor la carburanți, actualizate de Ministerul Finanțelor Publice cu inflația pentru anul 2020, sunt mai mari decât cele prevăzute în proiectul de lege pentru eliminarea supraaccizei la carburanți ce a fost promulgat recent de președintele Klaus Iohannis.

Nivelul accizelor mai mic

Nivelul accizelor este însă mai mic decât cel prevăzut într-un alt ordin de modificare a accizelor din 11 decembrie publicat de Ministerul Finanțelor.

În urma promulgării legii, accizele la benzină aplicabile de la 1 ianuarie 2020 erau de 1.656,36 lei/1.000 de litri, respectiv 1.518,04 lei pentru 1.000 litri de motorină, preț situat sub nivelul minim al accizelor la carburanți acceptat de Uniunea Europeană, citează Mediafax.

Prețurile după actualizare

În urma actualizării, la benzina cu plumb, acciza modificată este 2.709,05 lei/tonă sau 2.085,97 lei/1.000 litri, față de 2.748,18 lei/tonă sau 2.428,59 lei/1.000 litri, în ordinul din 11 decembrie.

Mai important, la benzină fără plumb, acciza devine 2.303,21 lei/tonă sau 1.773,46 lei/1.000 litri, în comparație cu 3.154,01 lei/tonă sau 2.116,09 lei/1.000 litri - în ordinul din 11 decembrie - sau 1.656,36 lei/1.000 litri după promulgarea legii privind eliminarea supraaccizei.

La motorină, acciza este de 1.923,54 lei/tonă sau 1.625,37 lei/1.000 litri, față de 2.329,03 lei/tonă sau 1.967,99 lei/1.000 litri initial - în ordinul din 11 decembrie - sau 1.518,04 lei/1.000 litri motorină după promulgarea legii privind eliminarea supraaccizei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel