Se schimbă cartea de identitate. UE introduce măsuri stricte

Reprezentanții președinției române a Consiliului și ai Parlamentului European au ajuns la un acord informal cu privire la un regulament care va spori securitatea cărților de identitate ale cetățenilor UE și a documentelor de ședere eliberate cetățenilor UE și membrilor familiilor acestora care nu sunt cetățeni ai UE.

”Securitatea pe întreg teritoriul UE nu poate fi realizată decât prin asigurarea securității în fiecare stat membru. Noile norme privind standardele de securitate pentru documentele de identitate ne vor permite să depistăm mai ușor cazurile de fraudare a documentelor și de furt de identitate, îngreunând acțiunile teroriștilor și infractorilor și facilitând totodată libera circulație a călătorilor de bună credință”, susține Carmen Daniela Dan, ministrul afacerilor interne.

Ce se schimbă?

În temeiul noilor norme propuse, cărțile de identitate vor trebui produse în format uniform de card de credit, să includă o zonă de citire optică și să respecte standardele minime de securitate stabilite de OACI (Organizația Aviației Civile Internaționale).

Acestea vor trebui, de asemenea, să includă o fotografie și două amprente digitale ale titularului, stocate în format digital, pe un cip fără contact. Cărțile de identitate vor indica codul de țară al statului membru emitent, în interiorul unui steag al UE.

Cărțile de identitate vor avea o perioadă minimă de valabilitate de 5 ani și o perioadă maximă de valabilitate de 10 ani. Statele membre pot elibera cărți de identitate cu o perioadă de valabilitate mai lungă persoanelor cu vârsta peste 70 de ani. În cazul în care se emit cărți de identitate pentru minori, acestea pot avea o perioadă de valabilitate mai mică de 5 ani.

Eliminarea treptată a vechilor cărți de identitate

Ministerul Afacerilor Interne are deja un proiect prin care să adapteze legislația națională la cerințele europene.

În noile cărți de identitate ale cetățenilor români vor fi introduse elemente de siguranță în plus față de cele actuale în scopul de a facilita călătoria în afara țării, dar și pentru a facilita accesul la anumite sisteme informatice ale unor instituții publice.

Mandatul de negociere prevede că noile norme vor intra în vigoare la 2 ani de la adoptare, aceasta însemnând că până la data respectivă toate documentele noi eliberate trebuie să îndeplinească noile criterii.

Vezi și: 

Fetiță decedată după ce a căzut din microbuz

A trimis 18.000 de euro unei „femei" cunoscute pe internet

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel