Scurtmetrajul 'Celed', regia Anghel Damian, prezentat în sprijinul fundaţiei Hope and Homes for Children

Scurtmetrajul 'Celed', o docu-ficţiune în regia lui Anghel Damian, a fost prezentat joi într-o proiecţie specială, la rezidenţa BRD, evenimentul având loc în sprijinul activităţii fundaţiei Hope and Homes for Children. 

Anghel Damian prezintă în filmul său povestea unui copil care este dat să slujească la o stână din munţi. 'Vreau să cred că atunci când faci un film, mai ales că un film este foarte greu de finanţat şi de produs în zilele noastre, îl faci pentru că o experienţă te-a marcat şi este, cumva, ca un fel de exorcizare artistică. Pentru mine a fost o experienţă pe care am trăit-o în colinele Transilvaniei, când am descoperit că în anul 2018, în secolul XXI există încă familii şi copii care sunt daţi la ciobani ca slugi moderne şi acest fenomen al sclaviei moderne a copiilor români a fost un şoc care m-a îndemnat, în primul rând, să studiez fenomenul şi, în al doilea, să-l cuprind într-un film docu-ficţiune artistică', a declarat Anghel Damian, pentru AGERPRES. +

Actorul Marius Manole, gazda evenimentului, a afirmat că în România zilelor noastre, în unele zone din ţară, 'copiii din familii sărace pot ajunge slugă (...) sau pot ajunge în orfelinat în încercarea părinţilor de a le oferi o viaţă mai bună'. 'Viaţă mai bună care înseamnă mâncare, haine şi încălţăminte, acces la educaţie, dar şi lipsa afecţiunii părinţilor a şi a unei copilării aşa cum merită, traume care îi vor marca destinul şi îşi vor pune amprenta şi asupra celor din jur', a spus Marius Manole, ambasador Hope and Homes for Children România. În cadrul evenimentului au fost acordate şi cinci titluri de Ambasador Team Hope. Acestea au fost acordate Dianei Sar - fostă atletă de performanţă Cristinei Silvia Bădănoiu - pasionată de sport, lui Dan Boiangiu - CEO Arval BNP Paribas, şi actorilor Adrian Nartae şi Anghel Damian. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel