Scriitorul Peter Handke neagă că ar fi obţinut un paşaport iugoslav în semn de sprijin politic pentru Slobodan Milosevic

Scriitorul austriac Peter Handke, laureat al premiului Nobel pentru Literatură pe 2019, a respins vineri o informaţie potrivit căreia ar fi obţinut un paşaport iugoslav ca un posibil semn de sprijin politic pentru fostul lider sârb Slobodan Milosevic, relatează dpa, scrie Agerpres. 

Site-ul american de investigaţii The Intercept a publicat săptămâna aceasta fotografii ale paşaportului, valabil între 1999 şi 2009, declanşând încă o controversă despre scriitorul care a fost criticat pentru opiniile sale privind războaiele din anii '90 din fosta Iugoslavie.

"Nu am cetăţenie iugoslavă, am primit paşaportul doar pentru a călători", a declarat Handke pentru cotidianul sârb Vecernje Novosti întrebat în legătură cu această informaţie.

The Intercept îl citează şi pe unul dintre asociaţii lui Handke spunând că scriitorul a folosit documentul pentru a evita preţurile mari pe care hotelurile sârbe le percepeau străinilor.

Cu toate acestea, Peter Handke are în paşaport cetăţenie iugoslavă.

Fotografia documentului fusese postată online de colecţia Handke din arhivele naţionale austriece însă nu a atras atenţia publicului până în această săptămână.

Autorităţile austriece au început să cerceteze chestiunea. Legislaţia strictă a ţării le interzice austriecilor să obţină alte cetăţenii, cu excepţia cazului în care depun o cerere oficială. Ca sancţiune, cetăţenia austriacă poate fi revocată.

Scriitorul Peter Handke a fost criticat pentru susţinerea sa faţă de fostul lider sârb Slobodan Milosevic, care a decedat pe când se afla în detenţie în aşteptarea procesului la Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie de la Haga pentru rolul său în războaiele din Balcani din anii '90.

Republica Federală Iugoslavia, care a eliberat paşaportul, s-a destrămat în 2006, când Muntenegru s-a rupt de Serbia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel