Schimbarea la față a Domnului 2019. Ce nu ai voie sa faci, aduce ghinion

Schimbarea la fata a Domnului
Schimbarea la fata a Domnului

Schimbarea la față a Domnului 2019. Credincioşii ortodocşi sărbătoresc 6 august Schimbarea la Faţă a lui Iisus Hristos. În această zi de sărbătoare este dezlegare la pește.

Schimbarea la față a Domnului 2019. De Schimbarea la față a Domnului, în popor există o serie de superstiții și obiceiuri ținute cu sfințenie de credinciosi, altfel este mare păcat.

Schimbarea la față a Domnului 2019. Din ajunul sărbătorii, femeile nu mai au voie la scăldat în ape curgătoare, nici la spălat rufe la râu. Nici măcar animalele nu se mai scaldă după această dată.

Schimbarea la față a Domnului 2019. Se spune că cine spală haine în această zi va fi năpădit de păduchi şi ploşniţe; Fetelor care se spală în această zi nu le mai creşte părul, aşa cum nu mai creşte iarba.

Schimbarea la față a Domnului 2019. De asemenea, cine mănâncă struguri înainte de Schimbarea la Față, nesfințiti, o să aibă dureri de burtă. În această zi nu este bine să te cerţi cu nimeni şi nici să fii certat de către cineva, că aşa vei fi tot anul;

Schimbarea la față a Domnului 2019. Totodată, în această zi este bine să te împaci cu cine ești certat, altfel vei fi mustrat tot anul. Oamenii care se roagă în această zi să scape de o patimă sigur vor fi vindecaţi, iar femeile însărcinate, dacă vor ţine această zi, vor avea o naştere uşoară şi copii sănătoşi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel