Schimb de cuvinte dure între Blaga și Băsescu

Traian Băsescu i-a dat replica lui Vasile Blaga și a cerut simpatizanților PMP să ”uite” declarația co-președintelui PNL.  Vasile Blaga susținuse, ieri, că PMP este, ca şi ALDE, un 'partid de căzături”.

Băsescu a încercat să minimalizeze atacul lui Blaga, dar a sugerat că acesta este iresponsabil și indecent.

'Mi s-a părut, totuşi, că v-aţi referit prea mult la o expresie a domnului Blaga. Vă rog mult, e doar Blaga. Uitaţi-o. Nimeni nu poate cere tuturor responsabilitate şi nici decenţă. Ca atare, să ne vedem de ale noastre', a spus Traian Băsescu în faţa celor cinci sute de delegaţi din Alba, din care unii şi-au exprimat nemulţumirea faţă de afirmaţia făcută, sâmbătă, de liberalul Vasile Blaga, tot la Alba Iulia, potrivit Agerpres.

Citește și: Băsescu: Mișcarea lui Cioloș, o mare păcăleală

Anterior, întrebat de jurnalişti cum comentează declaraţia lui Blaga, Traian Băsescu, le-a cerut acestora să nu insiste pe acest subiect.

'Bine. E părerea lor (a liberalilor . n.r.). Nu insistaţi, că ....', a spus şeful PMP. Prezent sâmbătă la lansarea candidaţilor liberali din Alba la locale, copreşedintele PNL Vasile Blaga a criticat PMP şi ALDE şi pe liderii acestor partide, Traian Băsescu şi Călin Popescu-Tăriceanu, despre care a spus că 'se străduiesc să pescuiască în ape tulburi'.

Citește și: Ponta, atac dur la adresa lui Iohannis: "Eu nu înțeleg de ce îl huiduie oamenii"

'Sunt doi domni care tot vorbeau de necesitatea unificării dreptei. Şi o puteau face domniile lor în 2005. Şi aşa s-au străduit amândoi să unifice dreapta, încât, după ce ne-am hotărât noi chiar să o unificăm, fiecare şi-a tras partid, unul de la perdea şi altul de acasă. Şi acum se străduiesc amândoi să pescuiască în ape tulburi. (...). Sunt partide de căzături, pentru că aşteaptă nemulţumiri în marele PNL, în speranţa că dacă un pedelist s-o fi supărat pe PNL să meargă la PMP şi dacă un penelist s-a supărat pe PNL să meargă la ALDE. Nu vor avea noroc în viaţă', a declarat Vasile Blaga. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel