SCANDAL TAROM. Cristoiu: Este orchestrat! Manevră IMPOSIBILĂ

Ion Cristoiu a zis că scandalul de la TAROM este orchestrat.

Ion Cristoiu a spus că s-a vrut crearea unui val de emoție pe ideea că ”PSD a vrut să oprească avioanele la sol”, lucru fals.

Jurnalistul a zis că avioanele nu pot rămâne la sol fără explicații, mai ales că o astfel de mișcare ar implica foarte mulți oameni, ceea ce este imposibil. 

"Greu de imaginat că avioanele pot fi oprite de un om. (...) Este una dintre numeroasele răzbunări ale unui șef dat afară", a zis Ion Cristoiu la Antena 3 în emisiunea Cătălinei Porumbel.

Explicațiile lui Cuc

Ministrul interimar al Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat vineri seara că nu i-a solicitat fostului director general de la TAROM, Mădălina Mezei, să reţină avioane la sol, precizând însă că a întrebat-o pe aceasta ce parlamentari zboară şi dacă totul este în regulă.

"Nu i-am cerut să ţină niciun avion la sol, nici nu aveam cum să îi cer doamnei (Mădălina Mezei, n.r.) să ţină avioanele la sol. Ca să ţii un avion la sol trebui să aibă nişte probleme tehnice. Dacă se va întâmpla la un moment dat ca un avion să aibă probleme tehnice nu este vinovat ministrul Transporturilor. Nu puteam eu să cer. Cui să cer? Să mă duc eu la piloţi? Să mă duc eu la mecanici? Să mă duc eu să scot o piuliţă, un senzor, ce să fac eu la avioane?(...)Am întrebat-o într-adevăr pe doamna pe Mezei ce parlamentari zboară şi dacă totul este în regulă şi dacă vin cursele cum trebuie. Aflasem şi eu pe surse, ca toată lumea, de la opoziţie, că a-şi opri eu avioanele", a explicat Răzvan Cuc, într-o conferinţă de presă susţinută la Ministerul Transporturilor.

Pe de altă parte, Cuc a subliniat că Mezei se încurcă în minciuni în condiţiile în care prima dată aceasta a vorbit de anulări de curse apoi de reţineri la sol.

"Doamna se încurcă în propriile minciuni. Am văzut că a zis prima dată de anulări de curse, apoi de reţinere la sol, că e vorba de patru sau de cinci aeronave. Doamna Mezei uită că cei din familia ei au dorit pentru ei sau pentru grupurile lor de interese numai funcţii de conducere? Chiar soţul dânsei a fost pus în funcţia de director general adjunct al TAROM, cu sprijinul celor de la PNL, şi după şase luni a fost dat afară, presupun că tot pentru incompetenţă", a subliniat Cuc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel