SCANDAL PSD: Dragnea, mesaj către partid

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, miercuri, că le-a transmis colegilor săi să înceteze cu scenarii şi cu dispute privind membrii Cabinetului Grindeanu pentru a putea finaliza evaluarea miniştrilor. 

"Eu le-am spus tuturor colegilor mei, le-am transmis de aseară să înceteze cu aceste scenarii şi cu aceste dispute pentru că este important să finalizăm acea evaluare care se poate termina foarte bine pentru toată lumea sau foarte bine pentru români", a afirmat Dragnea. 

Întrebat în legătură cu afirmaţia preşedintelui executiv al PSD Nicolae Bădălău privind scenariul schimbării Guvernului, Liviu Dragnea a spus că acesta "este un foarte bun scenarist şi foarte informat". 

Cât priveşte nemulţumirile exprimate de primarul general Gabriela Firea la adresa miniştrilor şi a premierului, Dragnea a adăugat: "Eu, în continuare, le spun să facă o pauză în ceea ce priveşte aceste discuţii, pentru că nu sunt bune şi ne încurcă şi la evaluare". 

Miercuri, preşedintele executiv al PSD Nicolae Bădălău a declarat că există o comisie de analiză a activităţii Guvernului, iar acolo unde se vor constata deficienţe se vor propune schimbări de miniştri. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel