Scandal politic la Eurovision 2015: Israel protestează împotriva melodiei Ungariei - VIDEO

Israel protestează împotriva melodiei care va repreznta Ungaria la finala Eurovision din acest an, deranjată că include critici față de operațiunile militare israeliene în Fâșia Gaza și menționeză  numărul copiilor palestinieni uciși.

Ambasadorul israelian Ilan Mor a exprimat îngrijorările guvernului său  față de melodia aleasă de maghiari și a cerut excluderea segmentului problematic, conform site-ului israelian ynetnews.com.

Concursul Eurovision se va desfășura în luna mai, la Viena, capitala Austriei. Melodia care va reprezenta Ungaria, "Războaie în zadar", este interpretată de trei soliști maghiari, în frunte cu Boggie, o cunoscută compozitoare de la Budapesta. Cântecul are un mesaj antirăzboi și se concentrează pe războaiele care macină lumea. Într-unul dintre pasajele clipului video care însoțește piesa se referă la operațiunea din 2014 a armatei israeliene în Gaza: "2014 - Gaza - două treimi din victime erau civili, inclusiv 500 de copii".

Deși Israelul nu este numit explicit în melodie, ambasadorul Mor a solicitat înlăturarea propoziției despre războiul din Gaza, argumentând că acesta esste considerat un mesaj politic nepotrivit împotriva Israelului. 

Ungurii iau în considerare solicitarea diplomației israeliene și vor conveni asupra unei decizii înainte de finala de peste două luni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel