PNL Vaslui, scandal la şedinţă. A intervenit poliţia

politist
politist

Reprezentanţii Poliţiei municipale Huşi au fost solicitaţi să intervină la o întâlnire a Biroului permanent Judeţean al PNL, după ce doi primari aflaţi în conflict cu conducerea formaţiunii politice au intrat în sediul partidului şi nu au vrut să părăsească şedinţa când le-a fost cerut acest lucru. 

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, la numărul de urgenţă 112 a fost anunţat faptul că două persoane perturbă o şedinţă desfăşurată la sediul partidului politic, un echipaj intervenind la faţa locului. 

"În momentul în care echipajul de poliţie a ajuns la sediul respectiv, conflictul fusese aplanat şi nu s-a impus aplicarea vreunei sancţiuni contravenţionale. Cei prezenţi la întâlnire au fost avertizaţi cu privire la faptul că trebuie să adopte un comportament civilizat", a declarat joi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă. 

Ce a declarat preşedintel PNL Vaslui

Preşedintele PNL Vaslui, Nelu Tătaru, a precizat, pentru Agerpres, că cei doi primari care nu au fost primiţi la şedinţă au venit la respectiva întâlnire "puşi pe scandal" şi le-a reproşat acestora o apropiere de PSD. De altfel, unul dintre cei doi primari a fost demis în luna iunie din funcţia de preşedinte al organizaţiei comunale pe care o conducea, din cauza rezultatelor slabe şi a lipsei de implicare în chestiunile de partid. De cealaltă parte, cei doi primari afirmă că nu sunt de acord cu modul în care Tătaru conduce organizaţia de partid şi au precizat că datorită funcţiilor pe care le deţin pot participa de drept la şedinţele BPJ. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel