Scandal „Dieselgate”, corupție Germania. A ascuns directorul WW 10 milioane de euro în Elveția?

În cadrul celebrei anchete „Dieselgate”, denumită de către SUA unul din cele mai rușinoase scandaluri de corupție germane din ultimii 50 de ani, justiția germană ar fi decoperit că Martin Winterkorn ar fi plasat în mod secret fonduri ”cinstite” la banca din Zurich Vontobel.

Ex-patronul grupului Volkswagen (WW), Martin Winterkorn și-ar fi aranjat puțin bătrânețile și și-ar fi asigurat o mică sumă de numai 10 milioane de euro în conturile elvețiene. De ce? Pentru că, așa cum el însuși declară, acești bani îi sunt necesari pentru a se apăra în fața acuzațiilor aduse de către guvernul SUA împotriva lui și companiei WW în celebrul scandal al falsificării emisiilor de gaze de epașament.

Este ceea ce susține săptămânalul duminical german Bild am Sonntag care prezintă informații venind de la ancheta procurorului federal din Brunswick (BASSE-SAXE) și pe care desigur că avocatul protagonistului știrii le contestă în mod vehement. 

Aceste fonduri ar fi fost deplasate printr-un model deja foarte cunoscut în lumea bună a bogaților europeni și americani, și anume prin donații date fiului și soției acestuia, de altfel reducând și impozitele sau chiar prin trasferuri directe făcute de către intermediari la rugămințile celui acuzat.

Sigur că evaziunea fiscală simplă nu mai este posibilă în lumea modernă datorită schimbului automatic de informații între bănci, dar prin forma de optimizare fiscală pe care fostul șef de la WW a ales-o a fost simplu de a fugi cu banii prin donații acordate membrilor familiei sau prin intermediari.

Astfel, o parte din aceste sume au aterizat în mod neexplicat încă în conturile aflate în banca elvețiană Vontobel. Practic 10 milioane de euro, în jur de 11,6 milioane de franci elvețieni, sunt în acest moment ținta acestor revelații din ziarul german. 

După cum scrie Bild am Sonntag, Martin Winterkorn ar fi folosit o metodă de donație fiului său, a 2.700 de euro pe lună, fiul său având 40 de ani, într-un cont de bancă regională, precum și alți 2.500 de euro într-un alt cont, aceluiași fiu. Cum totalul sumei este sub limita legală prin care băncile erau obligate să raporteze astfel de transferuri, nimeni nu a observat că acest domn dona lunar peste 5.000 de euro fiului său. 

Avocatul fostului responsabil WW a subliniat că, desigur, clientul său era liber pentru a-și susține familia și că el ca fiscalist judecă aceste ”aranjamente” complet onest. Desigur că procurorul nu consideră la fel ca și avocatul și avem parte de un alt episod, mult mai interesant, care arată că nu numai în alte țări există corupție ci și la cel mai înalt nivel al complexului industrial european, anume în Germania. 

Confrom regurilor secretului bancar, banca Vontobel a considerat că a respectat toate regulamentele transferului internațional de monedă și că nu are de ce să raporteze aceste transferuri atâta timp cât sursa de bani a fost legală.

Reamintim că Martin Winterkorn a fost obligat să demisioneze acum trei ani de la conducerea grupului industrial WW în siajul scandalului falsificării testelor de emisii poluante de gaze de eșapament. Numai acum două luni, el și alți cinci directori ai concernului german au fost acuzați oficial în SUA de a se fi înțeles între ei în a ascunde instalarea unui logiciel care să calculeze în mod fals emisiile poluante a diverselor modele de mașină WW.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel