Satu Mare: Protest pe "Autostrada Codrului" faţă de starea drumului

Circa 60 de persoane au protestat, joi, la intrarea în localitatea Amaţi faţă de starea Drumului Judeţean 193 A, cunoscut drept "Autostrada Codrului", care a intrat în modernizare de câţiva ani, dar lucrările nu au fost finalizate.

Oamenii s-au plâns de faptul că îşi distrug maşinile, nu pot respira de praful ridicat de pe drum, iar ultimul tratament aplicat şoselei a ţinut doar până la ploile de toamnă, scrie Agerpres.

"Taxiurile nu vor să vină în sat. Ne-am mutat de la oraş la 3 kilometri. Nici să vindem casele nu putem, nu vine nimeni în zona asta", a spus o femeie.

Printre protestatari s-a aflat şi primarul comunei Homoroade, Simion Ardelean, care a declarat că ar trebui organizat un protest în faţa Consiliului Judeţean.

"Am venit să îi susţin pe cei din satele Amaţi şi Ruşeni care au această problemă gravă. La noi e mai puţin gravă, pentru că avem un drum de ocolire pe la Viile Satu Mare. Consider că ar trebui să ne organizăm şi să facem un protest legal pe platou în faţa Prefecturii şi a Consiliului Judeţean. Sperăm totodată ca cei din Consiliul Judeţean, Direcţia Tehnică, Serviciul Juridic, să dea nişte explicaţii reale oamenilor la tot ce s-a întâmplat, inclusiv la această soluţie tehnică neinspirată", a spus Ardelean.

În opinia sa, problema este una de abordare a lucrării, nu de finanţare.

"Soluţia nu este deloc bună, consider că s-a gestionat prost acest contract, indiferent de culorile politice, se putea găsi o soluţie astfel încât lucrările să continue. Era o variantă legală să fie cesionat restul lucrărilor la o firmă dispusă să preia. În calitate de primar pot să spun că banii există, au fost alocaţi, nicio clipă nu a fost problemă de bani, problemă de legalizare şi abordare a lucrării din punct de vedere tehnic", a afirmat Ardelean.

Lucrările de modernizare a DJ 193A Satu Mare - Amaţi - Ruşeni - Tătăreşti - Necopoi - Homorodu de Jos - Homorodu de Mijloc - Homorodu de Sus - Solduba - Hodişa - Socond - Răteşti au început în 2017, dar firma câştigătoare a intrat în insolvenţă, având probleme financiare, astfel că nu a mai fost respectat contractul.

Potrivit proiectului, lungimea drumului care va fi modernizat este de 48,2 km. Finanţarea este asigurată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel