Satu Mare: Pestă porcină africană la o fermă cu 5.000 de capete; a început sacrificarea

Aproximativ 5.000 de porci de la o fermă din judeţul Satu Mare vor fi sacrificaţi după ce a fost depistat un caz de pestă porcină africană în unitate, informează Instituţia Prefectului, joi, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, membrii Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB) - Unitatea Locală de Decizie au aprobat planul de măsuri pentru controlul bolii pesta porcină africană în exploataţia SC MASTVET SRL din Săcăşeni.

,,Potrivit celor transmise de către Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (D.S.V.S.A) Satu Mare au fost înregistrate aproximativ 5.000 capete animale (porci) din exploataţie, s-a impus interdicţia de scoatere din exploataţia afectată a furajelor pentru animale şi a altor materiale. De asemenea, s-a stabilit zona de restricţie (protecţie şi supraveghere) în jurul focarului cu o rază de 3 km, respectiv în Cig, Ganaş, Săcăşeni, Sărăuad. Zona de supraveghere în jurul focarului cu o rază de 10 km include localităţile Tăşnad, Blaja, Căuaş, Valea Morii, Santău, Ghileşti, Silvaş, Ady Endre, Eriu Sâncrai, Satu Mic, Mihăieni, Unimăt, Sechereşa, Chegea', precizează sursa citată.

Totodată, mişcarea animalelor din zona de protecţie este restricţionată. 'Procedura de eradicare a bolii a fost începută, sub supravegherea autorităţilor cu atribuţii în domeniu. Este primul focar de pestă porcină înregistrat la o societate comercială din judeţul Satu Mare', a mai arătat Instituia Prefectului.

Sursa: AGERPRES 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel