Şapte pui de crocodil dintr-o specie pe cale de dispariţie s-au născut în vestul Franţei

Şapte pui de crocodil dintr-o specie pe cale de dispariţie, falsul gavial din Africa de Vest, s-au născut la jumătatea lunii iunie la o grădină zoologică din Normandia, în vestul Franţei, a anunţat joi directorul grădinii, François Huyghe, citat de AFP.

"Puii măsoară între 20 şi 25 cm lungime, în timp ce un mascul adult poate ajunge până la 4 metri lungime şi o greutate de 250 kg", a explicat François Huyghe, medic veterinar şi director al grădinii Biotropica, situată în Val de Reuil.

Având un bot foarte lung adaptat regimului său piscivor, falsul gavial din Africa de Vest (Mecistops cataphractus) este clasificat ca fiind în pericol critic de dispariţie de către Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (UICN).

"Noi credem că există mai puţin de 300 de exemplare în sălbăticie, toate în Africa de Vest", a spus medicul veterinar citând date ale UICN.

Potrivit Biotropica, există 25 de exemplare în grădini zoologice din Europa, aproximativ 20 în Statele Unite şi câteva în grădina zoologică din Abidjan, Coasta de Fildeş, care, de asemenea, se reproduc.

"Noi suntem singura grădina zoologică din Europa unde această specie s-a reprodus în ultimii 15 ani. Am avut două naşteri în 2015", a precizat Huyghe.

Părinţii puilor, Leila şi Leon, provin din traficul de animale.

"Leon a fost descoperit pui în haina unui bărbat care a coborât dintr-un avion venit din Togo în Elveţia. De atunci, nu mai există crocodili din această specie în Togo", a adăugat medicul veterinar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel