Sancțiuni oligarhi ruși. Ucraina - SUA, DECIZIE. Anunțul lui Poroșenko

Preşedintele Petro Poroşenko a anunţat miercuri că Ucraina a adoptat aceleaşi sancţiuni ca şi Statele Unite împotriva oligarhilor ruşi, informează Reuters.

Ucraina va prelua de la Washington lista neagră cu aliaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin din mediul de afaceri şi totodată va extinde sancţiunile împotriva unor firme şi entităţi din Rusia aplicate după anexarea Crimeei în 2014. 

"Prin decizia de azi, am coordonat noile sancţiuni (...) cu cele introduse de Statele Unite împotriva unor cetăţeni şi entităţi legale din Federaţia Rusă", a declarat Poroşenko după o întrunire a Consiliului pentru Securitate şi Apărare, fără a nominaliza persoanele cărora li se aplică sancţiunile. 

Preşedintele ucrainean anunţase deja că unul din cei aflaţi pe listă este magnatul industriei aluminiului Oleg Deripaska, unul din cei 24 de oameni de afaceri ruşi adăugaţi pe lista neagră a SUA în aprilie anul acesta. În cadrul concernului Rusal, Deripaska deţine şi uzina de alumină de la Nikolaev, din Ucraina. 

Consiliul ucrainean pentru securitate a precizat că noile sancţiuni se vor aplica timp de cel puţin trei ani, inclusiv unor parlamentari şi oficiali de rang înalt de la Moscova. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel