Salah, sezon de vis. O nouă distincție

Mohamed Salah
Mohamed Salah

Atacantul egiptean Mohamed Salah (Liverpool) a câştigat pentru al doilea an consecutiv titlul de cel mai bun fotbalist african al anului 2018, decernat de Confederaţia Africană de Fotbal (CAF), marţi seara, la Dakar. 

Salah, care era favorit la trofeu, s-a impus în faţa celorlalţi candidaţi, coechipierul său senegalez Sadio Mané şi un alt atacant din campionatul englez, gabonezul Pierre-Emerick Aubameyang (Arsenal). 

Salah devine al patrulea jucător care câştigă de două ori la rând trofeul, după senegalezul El Hadji Diouf (2001, 2002), camerunezul Samuel Eto'o (2003, 2004) şi ivorianul Yaya Touré (2011, 2012). Diouf şi Eto'o au asistat la ceremonia de premiere de la Dakar. 

Dedic acest premiu ţării mele, Egiptul, a declarat laureatul, în faţa preşedintelui CAF, Ahmad Ahmad, şi a preşedintelui liberian George Weah, fost mare fotbalist şi unicul jucător african care a câştigat Balonul de Aur. 

Premiul de cea mai bună jucătoare de pe Continentul Negru i-a revenit fotbalistei sud-africane Chrestinah Thembi Kgatlana, cea mai bună marcatoare a Cupei Africii pe Naţiuni 2018, distinsă şi pentru cel mai frumos gol marcat în 2018 pe continent. 

Majoritatea fotbaliștilor joacă în Premier League



Selecţionerul francez al Marocului, Hervé Renard, a fost ales pentru a treia oară cel mai bun antrenor al anului la masculin, la feminin trofeul fiind adjudecat de Desiree Ellis, selecţionera Africii de Sud, finalista CAN 2018, învinsă în finală de Nigeria la loviturile de departajare. 

Nigeria a fost desemnată cea mai bună echipă feminină a anului, iar Mauritania a fost distinsă la masculin. 

Marocanul Fouzi Lekjaa a primit premiul de cel mai bun preşedinte de federaţie, din partea şefului FIFA, Gianni Infantino. 

Cel mai bun tânăr fotbalist a fost desemnat marocanul Achraf Hakimi, fundaşul lateral al echipei germane Borussia Dortmund. 

Nu mai puţin de şapte jucători din unsprezecele ideal al anului în Africa joacă în Premier League.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel