S-a oferit să intre în luptă, în locul unui medic mai tânăr. Imbri, poveste emoționantă: "Asta e realitatea"

Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ

Medicul Emilian Imbri spus povestea colegilor medici din Spitalul "Victor Babeș", dar și care a fost cel mai greu moment de la începutul pandemiei. 

Managerul Spitalului "Victor Babeș", Emilian Imbri, a vorbit despre poveștile colegilor săi, medici din linia întâi, care nu au abandonat lupta cu COVID-19 și care și-au riscat cu bună știință sănătatea și chiar viața pentru a salva România.

Care a fost cel mai greu moment prin care a trecut de la începutul pandemiei 

"Sincer va spun, cel mai dificil a fost până s-au convins colegii mei că trebuie să dea importanță acestei pandemii. E vorba despre oameni care timp de 25, 30 de ani au muncit într-un mediu cu TBC, HIV, hepatite, orice formă de boală infecțioasă și transmisibilă, începând cu bolile copilăriei și terminând cu diverse forme de boli tropicale. Până acum, nu au avut niciodată nevoie să se echipeze cu materialele puse la dispoziția lor. Au acționat ca niște medici în halate albe, cu stetoscopul de gât, câteodată chiar fără mănuși, pentru că în ani de zile nu li s-a întâmplat nimic.

Doar două, trei persoane din acest spital au ajuns să facă hepatită, poate doi au făcut un TBC din cauza faptului că au fost neglijenți și au stat prea aproape de pacienții pe care îi tratau. Modul în care au abordat această infecție în primele zile ale pandemiei a fost al unor medici infecționiști cu experiență, care primesc în curtea spitalului o gripă. Nu este o gripă, știți foarte bine, este cu totul altceva, dar așa a fost percepută. Ca atare, deși au avut echipamentele dinainte de a se da semnalul de alarmă", a declarat Emilian Imbri pentru viva.ro.

Un medic de 60 de ani s-a oferit să intre în echipă, în locul unui coleg mai tânăr

"Am stabilit ca medicii care au atins 60 de ani să intre ultimii în luptă, pentru că riscurile de a face complicații sunt mult mai mari la cei peste 60 de ani decât la tineri. O colegă de vârsta mea nu a vrut asta, s-a oferit practic să intre în prima echipă, în locul unui medic mai tânăr, dar care avea astm. A zis: „Nu, domle, toată viața mea nu am pățit nimic. Mai bine intru eu în locul lui, lucrez deja de 30 de ani în meseria asta. Bineînțeles că s-a pozitivat, nu i-a dat prin cap că i se poate întâmpla asta.

Din fericire, a fost asimptomatică. În fiecare zi mă suna și-mi spunea că vrea înapoi la lucru. Ca manager, am protocoale de urmat, nu-mi permiteam să o las. Acum suntem ca la război, iar aici e ca la armată, deși nu e un spital militar. Nu ai voie să faci greșeli, pentru că trece necazul ăsta și încep întrebările. Și nu te mai acoperă legislația care este bună pe timp de urgență. Când se întoarce starea de normalitate, încep întrebările și începi să dai socoteală pentru gesturile făcute în starea de urgență, indiferent că sunt achiziții sau gesturi medicale. Deci nu pot să-mi permit să las în mod oficial să meargă la lucru o persoană considerată pozitivă, deși nu are încă simptome. Există posibilitatea ca, atunci când nu vom mai avea cu cine lucra, cei care sunt pozitivi și acceptă și sunt în stare să își continue activitatea. Ceea ce noi vom face dacă va fi cazul.

Deocamdată nu e cazul, nu e așa o avalanșă care să îmi permită, ca manager, să fac apel la cei pozitivi. Din fericire, nu am avut niciun medic cu o simptomatologie care să necesite mai mult decât un antitermic sau antitusiv. Avem medici din alte spitale internați aici. Destui. Din Suceava, din Spitalul Universitar, din Spitalul Floreasca, din Gerota. Am avut o echipă de medici din Gerota, era tot staff-ul medical al spitalului infectat. Glumeam cu managerul lor, care a fost internat la noi și-i spuneam: „Domnul doctor, preluați conducerea spitalului, sunteți practic toată echipa, am aici toate specialitățile: cardiologul, internistul, pneumologul, chirurgul, ortopedul! Nici nu mai trebuie să cer ajutor din afară, pur și simplu vă dau uniforma și intrați la consultații, i-am zis", a completat el.

"Cum să nu glumești când încă nu ești în genunchi?"

"Cum să nu glumești când încă nu ești în genunchi? Și dacă ești încruntat și ești speriat, ce rezolvi? Sperii oamenii, îi pui pe fugă. Uitați că la mine nu s-au speriat oamenii, nu vor să fugă. Nici nu i-am întrebat dacă ar prefera să fugă, nu-mi permit să risc așa o întrebare, dar nici nu a venit nimeni să-mi spună: „Eu vreau să-mi dau demisia! În schimb, sunt aproape 50 de persoane din spital infectate, care mi-au zis: „Chiar dacă nu ne lași, noi să știi că, oriunde am fi nternați în spitalul ăsta, vom continua să lucrăm. Asta e realitatea", a mai spus medicul Imbri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel