Rusia trebuie 'să oprească războiul', susţine SUA

Statele Unite ale Americii şi-au reafirmat marţi disponibilitatea de a livra arme Ucrainei, afirmând că Rusiei îi revine responsabilitatea de a pune capăt războiului care divizează estul Ucrainei de cinci ani, potrivit dpa, citat de Agerpres.

'Rusia trebuie să oprească războiul în Ucraina', a declarat reprezentantul special al SUA pentru negocierile cu Ucraina, Kurt Volker, într-o conferinţă de presă, calificând Rusia drept invadator. Noul preşedinte ales Volodimir Zelenski anunţase în discursul rostit la învestirea sa acum mai mult de o săptămână că rezolvarea conflictului din Donbas va fi una din priorităţile principale ale mandatului său.

Conflictul s-a declanşat în 2014 după ce în urma mişcării de contestare a preşedintelui prorus Viktor Ianukovici, care refuzase să semneze Acordul de asociere a Ucrainei cu Uniunea Europeană, la Kiev au venit la putere forţele prooccidentale. Rusia continuă să nege orice implicare a sa în conflictul din estul Ucrainei de partea rebelilor separatişti, chiar dacă există probe ce demonstrează contrariul.

Încă din 2014, SUA au angajat peste 1,1 miliarde de dolari în 'formarea militarilor ucraineni şi echipamente pentru a ajuta Ucraina să se apere şi să-şi securizeze frontierele', a indicat Ambasada SUA la Kiev într-un comunicat săptămâna trecută. Volker a declarat că Statele Unite susţin Ucraina în apărarea 'suveranităţii şi integrităţii sale teritoriale' şi intenţionează să 'lucreze strâns' cu Zelenski. SUA sprijină determinarea Ucrainei de a se alătura alianţei militare occidentale NATO, a afirmat Volker în conferinţa de presă. Totuşi, el a lăsat să se înţeleagă că Ucraina ar putea să nu se poată alătura Alianţei atât timp cât conflictul din estul ţării este în curs de desfăşurare, explicând că 'ţările NATO nu vor să se implice în conflict'.

În acest context, emisarul american a lansat un apel comunităţii internaţionale să contribuie la îmbunătăţirea standardelor umanitare în estul Ucrainei, inclusiv la eforturile de deminare şi furnizarea de utilităţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel