Rusia salută declaraţiile lui Emmanuel Macron privitoare la NATO

Giorgiana Croitoru / 07 noi 2019 / 20:17

Rusia a salutat joi declaraţiile ''sincere'' despre NATO făcute de preşedintele francez Emmanuel Macron, care a diagnosticat ''moartea cerebrală'' a organizaţiei, într-un interviu acordat săptămânalului britanic The Economist, transmite AFP, scrie Agerpres.

''Acestea sunt cuvinte de aur, sincere şi ce reflectă esenţialul. O definiţie precisă a stării actuale a NATO'', a scris purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, pe pagina sa de Facebook.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a susţinut, într-un interviu pentru The Economist, că "suntem pe punctul de a asista la moartea cerebrală a NATO", explicându-şi opinia prin dezangajarea SUA şi comportamentul Turciei, stat membru al Alianţei Nord-Atlantice.

"Trebuie clarificat acum care sunt obiectivele strategice ale NATO", a afirmat şeful statului francez, pledând din nou pentru consolidarea unei Europe a apărării, în contextul în care viitorul summit al Alianţei Nord-Atlantice va avea loc la Londra la începutul lunii decembrie.

"Nu există nicio coordonare a deciziei strategice a SUA cu partenerii din NATO şi asistăm la o agresiune desfăşurată de un alt partener din NATO, Turcia, într-o zonă unde sunt în joc interesele noastre, fără coordonare", a subliniat el. "Ceea ce se întâmplă este o problemă enormă pentru NATO", a mai spus Macron.

În aceste condiţii, şeful statului francez se întreabă în special asupra viitorului Articolului 5 al Tratatului, care prevede o solidaritate militară între membrii Alianţei dacă vreunul dintre ei este atacat. "Ce va însemna Articolul 5 mâine? Dacă regimul lui Bashar al-Assad decide să răspundă Turciei, asta înseamnă că noi ne vom implica? Este o reală întrebare", a spus Emmanuel Macron.