Rusia: Pompeo afirmă că SUA nu doresc un război cu Iranul, în timp ce Lavrov speră că bunul simţ va prevala

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a respins marţi orice dorinţă de război cu Iranul din partea SUA, ale căror manevre militare provoacă teama unei escaladări în regiunea Golfului, transmite AFP.

'În mod fundamental nu căutăm un război cu Iranul', a afirmat Mike Pompeo în cadrul conferinţei comune de presă cu omologul său rus Serghei Lavrov, la sfârşitul unei întrevederi de trei ore, care a avut loc în staţiunea Soci din sudul Rusiei. 'Vrem ca Iranul să se comporte ca o ţară normală', a explicat diplomatul american. 'Vrem ca regimul (de la Teheran) să înceteze campaniile de asasinate din Europa, să pună capăt susţinerii acordate Hezbollah, care ameninţă interesele întregului Orient Mijlociu, precum şi sprijinului acordat (rebelilor yemeniţi) Houthi, care lansează rachete în zone în care călătoresc ruşi şi americani'.

La rândul său, ghidul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a afirmat marţi că 'nu va fi război' cu SUA, în pofida creşterii tensiunilor între cele două ţări. 'Nici noi nici ei nu căutăm războiul, ei ştiu că acesta nu ar fi în interesul lor', a afirmat ayatollahul Khamenei, potrivit site-ului Khamenei.ir. Totodată, Mike Pompeo a subliniat, la Soci, că 'dacă interesele americane sunt atacate, cu certitudine vom răspunde în mod corespunzător'. 'Sper că bunul simţ va câştiga' a pledat ministrul rus de externe Serghei Lavrov. 'Regiunea este deja tensionată excesiv ca urmare a diferitelor conflicte(...) Vom contribui astfel încât situaţia să nu degenereze într-un scenariu militar'.

Relaţiile deja tensionate dintre Washington şi Teheran s-au acutizat în ultima săptămână: Iranul a anunţat suspendarea unei părţi din angajamentele asumate în virtutea pactului nuclear din 2015, la un an după retragerea SUA din acord, în timp ce administraţia Trump a întărit sancţiunile economice impuse Iranului. Acuzând Teheranul că pregăteşte atacuri împotriva intereselor americane în Orientul Mijlociu, Pentagonul a trimis recent în regiune portavioane, o navă de război, bombardiere B-52 şi o baterie de rachete Patriot. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel