Rusia a acceptat cererea făcută de Ianukovici

ianukovici-am2
ianukovici-am2

În urmă cu puțin timp, preşedintele demis al Ucrainei a dat joi primul semn de viaţă după ce nu a mai fost văzut de sâmbătă, când a încercat să fugă din ţară. Viktor Ianukovici a cerut Rusiei să-i garanteze securitatea. Conform unor surse citate de cotidianului Astfel, dorința lui Viktor Ianukovici de a primi protecție din partea Rusiei a devenit realitate. "Dat fiind faptul că Ianukovici s-a adresat autorităților pentru a le cere protecția personală, vă informăm că această cerere a fost acceptată pe teritoriul rus", scrie ziarul citat.

Cu toate acestea, politicianul se consideră și acum președintele Ucrainei și spune că deciziile luate de Parlament sunt ilegitime. Acesta a făcut referire la votul pentru destituirea sa şi la instaurarea unei puteri de tranziţie.

„Mă consider şeful legitim al statului ucrainean. Din nefericire, tot ce se întâmplă în prezent în Parlamentul Ucrainei este nelegitim", a zis Ianukovici, subliniind absenţa din Parlament a numeroşi deputaţi ai formaţiunii sale politice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel