Ruperea coaliţiei PSD-ALDE, consecinţe economice. Mii de angajaţi din Energie şi Mediu, neplătiţi

salarii
salarii

Mii de angajaţi din Energie şi Mediu sunt neplătiţi, odată cu ruperea coaliţiei PSD - ALDE. Miniştrii ALDE demisionari din Guvern nu şi-au delegat atribuţiile, astfel încât statele de plată ale angajaţilor din sistem nu au mai putut fi plătite. Liderul Federaţiei Naţionale de Mediu a anunţat că angajaţii sunt dispuşi să ajungă până la grevă generală. 

"Dacă săptămâna asta nu vom primi banii, vom intra în grevă generală. Sunt 4200 de angajaţi subordonaţi Ministerului Mediului care nu au primit salariile. Este o dovadă de nepăsare plecarea din Guvern fără delegarea atribuţiilor. Vă asigurăm că toate domeniile au conexiuni cu mediul, astfel că dacă intrăm în grevă generală, vom afecta mai multe domenii", a declarat Ion Daniel, preşedintele Federaţiei Naţionale de Mediu la Antena 3. 

Nici angajaţii din Energie  nu au primit salariile

Angajaţii Ministerului Energiei nu au primit, marţi, salariile pentru luna august, deşi ar fi trebuit să fie zi de plată, întrucât nu există nicio persoană desemnată să semneze ordinele de plată, au declarat, pentru AGERPRES, surse din interiorul instituţiei. 'De o săptămână există zvonuri că nu ne vom primi salariile la timp. Astăzi trebuia să fie zi de plată şi nu am primit banii. Nu ne-a fost oferită nicio explicaţie la modul oficial, însă această situaţie este cauzată de faptul că nu mai există un ministru, nici măcar interimar, şi nu are cine să semneze ordinele de plată', au spus sursele menţionate.

Potrivit acestora, este pentru prima dată când instituţia se confruntă cu un astfel de blocaj. Vineri, 30 august, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul prin care se ia act de demisia Graţielei Leocadia Gavrilescu, viceprim-ministru, ministrul Mediului, a lui Anton Anton, ministrul Energiei, şi a lui Viorel Ilie, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, şi prin care se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului pentru cei trei. Aceştia, membri ai ALDE, au demisionat după ce formaţiunea a ieşit de la guvernare. Totodată, Iohannis a refuzat propunerile de miniştri interimari înaintate de premierul Viorica Dăncilă pentru portofoliile lăsate libere în urma acestor demisii. În locul lor erau propuşi interimari astfel: la Energie - ministrul Economiei, Niculae Bădălău, la Mediu - ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, şi la Relaţia cu Parlamentul - ministrul pentru Mediul de afaceri, antreprenoriat şi comerţ, Radu Oprea, conform unor surse politice. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel